Miercuri,  la Palatul Victoria, a avut loc cea de-a cincea sesiune de înmânare a acordurilor de finanțare pentru încă 7 proiecte de investiții cu impact major în economie.

 

La Guvern au fost semnate, ieri, şapte noi contracte de finanţare în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor majore.

Proiectele ar urma să creeze aproape 800 de noi locuri de muncă si vor contribui cu peste 200 de milioane de lei la dezvoltarea regională.

Este un demers care arată că mediul de afaceri consideră statul un partener corect şi are încredere în politicile guvernamentele, consideră premierul Viorica Dăncilă, care a fost prezentă la eveniment.

„Vom sprijini astfel investiții în domenii cu impact major, și mă refer la producția bunurilor de larg consum nealimentare, industria constructoare de mașini și utilaje, industria auto, industria alimentară.

Așadar, sunt proiecte cu un impact pozitiv pe termen scurt, mediu și lung, precum dezvoltarea activităților economice ale întreprinderilor din regiunile mai puțin dezvoltate, beneficii sociale importante, prin crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea produselor și serviciilor oferite de furnizorii locali și, implicit, creșterea nivelului de trai.

Doar prin această schemă de ajutor de stat, Guvernul României  susține 35 de proiecte de investiții cu o valoare totală de peste 3,5 miliarde lei, care generează aproximativ 5.300 de noi locuri de muncă”, a declarat miercuri Viorica Dăncilă.

Articolul precedentBursa din Hong Kong vrea să preia London Stock Exchange. Ce sumă este avansată?
Articolul următorMoment de respiro în războiul comercial SUA-China