O monedă de „refugiu” de pe continentul european atrage investitorii, în contextul turbulenţelor de pe pieţele financiare.
Francul elveţian a ajuns luni la cel mai ridicat nivel faţă de euro din ultimii aproape 10 ani, pe fondul temerilor privind o posibilă recesiune în SUA şi al tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, care au atras investitorii spre moneda de refugiu.
Francul elveţian s-a apreciat cu aproximativ 3,5% faţă de euro de miercurea trecută, când Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut nemodificate dobânzile.
Luni, moneda Elveţiei se tranzacţiona la 1,0856 euro, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2015, când Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a eliminat pragul de 1,20 franci pentru un euro.
Un purtător de cuvânt al SNB a refuzat să comenteze aprecierea francului elveţian sau dacă Banca Naţională a Elveţiei ar putea interveni pe piaţă pentru a stopa aprecierea monedei.
Anul acesta, SNB a redus de două ori dobânzile, pe fondul temerilor producătorilor elveţieni că aprecierea francului elveţian pune presiune pe exporturile lor cheie.
Economistul UBS, Maxime Botteron, aprecia recent că atunci când SNB reduce dobânzile, aprecierea francului elveţian poate determina SBB să achiziţioneze valută.
Totuşi, dacă oficialii sunt serios îngrijoraţi de aprecierea francului elveţian, SNB poate reduce rata dobânzii, care în prezent se situează la 1,25%. „Prin urmare, achiziţiile de valută vor fi probabil limitate”, a adăugat Botteron.