Violeta Alexandru a anunțat vineri măsuri importante legate de munca de la domiciliu, care vor avea urmări în special pentru salariații de la stat. Ministrul Muncii a vorbit, indirect, de tăierea sporurilor pentru bugetari în condițiile în care aceștia vor lucra de acasă în perioada următoare, în contextul agravării epidemiei de coronavirus.

„Prioritatea în perioada următoare este desfășurarea activității de la domiciliu sau din alte spații, pentru a evita aglomerația de la birourile curente de lucru. O primă măsură este de a solicita angajatorilor sa-si organizeze echipele de lucru in asa fel încât ca acolo unde se poate sa desfășoare activitatea de la domiciliu sau în regim de telemuncă. 

Nu ne dorim să întrerupem activitatea companiilor si nici a angajatilor astfel incat ei sa sufere peste câteva săptămâni la ziua de salariu când nu mai incasează sumele pe care se bazau. Nu ne dorim să întrerupem activitatea, de aceea ne-am gândit să reglementăm obligația angajatorului de a organiza echipa sa de lucru astfel încât oamenii să poată lucra de acasă sau din alte spații, fără să le fie afectate drepturile. (…)

Îi rog pe angajatori să-și înțeleagă angajații, alături de ei își vor continua activitatea în perioada următoare și după ce traversăm această perioadă dificilă. (…) Fac un apel la angajatori să fie foarte receptivi la nevoile angajaților, inclusiv când Guvrenul trimite măsuri de sprijin financiare, cum e șomajul tehnic.  (…) Dar atunci când plătim șomaj tehnic am nevoie ca angajatorii să-și respecte angajații și să vireze mai departe banii angajaților”, a declarat vineri ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

„Am cerut Inspecției Muncii să elaboreze si sa afiseze chiar de astazi (vineri, 6 noiembrie – n.red.), și voi verifica, un ghid în care sa le explice angajatorilor, și să fie la dispoziția angajaților, în măsura în care aceștia doresc să se asigure că angajatorii fac ce trebuie, din care sa rezulte ce trebuie modificat in REVISAL atunci când persoana trece în regim de munca de la domiciliu, respectiv în telemuncă. Sunt câteva modificari ce trebuie incluse in platforma salariatilor. 

Îi rog pe angajatori, mai ales din instituțiile publice, să comunice angajatilor care sunt avantajele, și anume că pot sa-si continue activitatea, și care sunt, mai ales pentru sistemul public, repercusiunile cu privire la nivelul salarial. Este vorba de sporuri, ca sa spun foarte clar! Unele sporuri au legătură cu spațiul de lucru din instituțiile publice, precum condițiile speciale – spor de antenă, indemnizația de hrană. Dorința noastră este să se înțeleagă că dorim protejarea sănătății populației (…) evitarea zonelor aglomerate”, a anunțat ministrul Muncii.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentInsula Belina reintră în proprietatea statului
Articolul următorProducătorii tradiționali, mesaj disperat către președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau