Ministrul Economiei, Radu Miruță, a subliniat că, atât premierul, cât și ministrul de Finanțe și ceilalți membri ai Guvernului, înțeleg că o strategie economică sustenabilă nu poate fi construită exclusiv pe baza tăierilor de cheltuieli.
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a subliniat că, atât premierul, cât și ministrul de Finanțe și ceilalți membri ai Guvernului, înțeleg că o strategie economică sustenabilă nu poate fi construită exclusiv pe baza tăierilor de cheltuieli. El a avertizat că o reducere excesivă a costurilor riscă să sufoce tocmai acele entități care generează venituri, ducând economia într-un punct de inflexiune în care nu mai are resurse să producă.
„Nu poți să pui o presiune mai mare pe umerii unui om care intră la apă”
„Analizăm foarte fin lucrurile astea. Nu poți să pui o presiune mai mare pe umerii unui om care intră la apă, așteptându-te după aceea ca el să fie cel care înaintează prin apă, că la un moment dat nu mai poate, îl sufoci,” a explicat Miruță. De aceea, Guvernul încearcă, pe cât posibil, să protejeze entitățile care pun în mișcare banii și dinamizează economia.
În acest context, ministrul a criticat ferm impozitul pe cifra de afaceri, considerându-l o măsură greșită și ineficientă care nu-și atinge scopul de a crește veniturile statului. El a menționat, de exemplu, că nu a fost implicat în discuții privind o eventuală majorare a TVA-ului în turism pentru anul următor.
„Este ultima șansă pentru a recâștiga încrederea populației”
Miruță a admis că nivelul de optimism din societate este în scădere față de momentul instalării Guvernului, descriind situația ca fiind critică. El a subliniat că această perioadă reprezintă ultima fereastră de oportunitate pentru a recâștiga încrederea cetățenilor, în special a mediului privat, care a arătat solidaritate în fața problemelor financiare.
„Dacă demonstrăm până la sărbători că se rezolvă treaba cu pensiile speciale, se rezolvă problema cu reducerea cheltuielilor statului, crește încasarea datoriilor la bugetul de stat, oamenii zic: au făcut greu pașii ăștia, dar până la urmă i-au făcut,” a afirmat ministrul, indicând că succesul acestor reforme este esențial pentru a transforma pesimismul actual în încredere.
Ministrul Economiei a abordat și problema funcționării administrației publice, subliniind că a lucra în Guvernul României ar trebui să fie un etalon de competență. El a atras atenția că în instituția pe care o conduce există discrepanțe majore: în timp ce unii angajați depun eforturi considerabile și susțin birouri întregi, alții repetă aceleași greșeli, adesea pentru că au fost angajați fără concurs.
Grilă de evaluare pentru fiecare angajat din subordinea Ministerului Economiei
În Ministerul Economiei, din cele 768 de posturi, sunt ocupate aproximativ 570, iar instituțiile subordonate adună circa 32.000 de angajați. Pentru a eficientiza personalul, ministrul a anunțat că va crea un „template” sau o grilă de evaluare prin care fiecare angajat se va putea măsura singur.
Miruță a criticat sistemul actual, care nu este funcțional și oferă instrumente limitate pentru a sancționa funcționarii incompetenți. El a explicat că procesele disciplinare și cele de Parchet durează ani de zile, timp în care companiile de stat trec de la producție la insolvență și apoi la faliment.
„Nu ăsta este mecanismul. Trebuie să avem curaj politic, așezat, să spunem că instrumentele statului român nu sunt perfecte. Sunt departe, nu sunt eficiente. Nu ne putem aștepta să schimbăm lucrurile forțând un ministru care vine să lucreze cu niște instrumente care constrâng,” a concluzionat ministrul.




















