Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat luni 365 milioane de lei de la bănci, la un randament mediu de 4,66% pe an.
Împrumutul a fost efectuat printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea la 66 de luni potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR), citate de Agerpres.
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 300 milioane de lei, iar băncile au subscris peste 1,621 miliarde de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în noiembrie 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de 4,74 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 540 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna octombrie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 45 milioane de lei.
ROBOR, în scădere
Indicele ROBOR la 3 luni a început săptămâna în scădere cu 0,03% puncte procentuale față de nivelul atins vineri, ajungând la 3,26%, de la 3,29%, vineri, a transmis BNR.
ROBOR la 3 luni este principalul indice în funcție de care se calculează dobânzile variabile la majoritatea creditelor în lei (creditele de consum).
Și ROBOR la 6 luni a scăzut luni, revenind la valoarea înregistrată joia trecută: 3,49%. Robor la 6 luni este principalul indice care intră în calculul creditelor ipotecare cu dobânda variabilă în lei.
Indicele ROBOR la 9 luni a scăzut la 3,56%, la fel ca și ROBOR la 12 luni care s-a dus la 3,61%.
Din luna septembrie, Banca Națională a României a introdus lichidități importante în sistemul bancar. La sfârșitul lunii octobrie, BNR a injectat în piața bancară, 16,65 miliarde de lei – cea mai mare injecție de lichiditate ever – printr-o operațiune de tip repo cu scadența în 5 noiembrie, la o dobândă de 2,5% pe an, egală cu dobânda de referință. Suma de 16,65 miliarde de lei luată de bănci este cea mai mare cel puțin din ultimii 17 ani, pentru care există date pe site-ul BNR.
Comments are closed.