Managerul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, a anunțat că mii de angajați vor pleca din companie până în 2030, în urma procesului de restructurare. Pe de altă parte, alte mii vor lucra la construirea noilor grupuri pe gaze și a parcurilor fotovoltaice.

anagerul CE Oltenia a precizat că unii angajați se vor pensiona, iar pentru alții vor exista programe de reconversie profesională. În cazul celor disponibilizați, aceștia vor primi plăți compensatorii.

”În ceea ce priveşte reducerea de personal, am spus încă de la început că avem în vedere în principal plecări din companie pe cale naturală, adică prin pensionare. De asemenea, vor exista programe de reconversie pentru trecerea de la cărbune la gaz, cu mii de oameni implicaţi în construcţia şi, mai apoi, în funcţionarea centralelor. Iar acolo unde va fi nevoie să facem disponibilizări, într-o primă fază vor fi plecările voluntare, iar pentru cei disponibilizaţi avem un plan de plăţi compensatorii.

Şi aici vorbim de un efort conjugat. Va exista acest sprijin social, plus Fondul de Tranziţie Justă care susţine judeţele afectate de renunţarea la cărbune. CE Oltenia are reprezentanţi în grupurile de lucru la nivel de judeţ şi regiune, le-am spus planurile noastre astfel încât mediul local de business să poată gândi acţiuni care să susţină tranziţia”, a declarat Daniel Burlan, pentru Agerpres. 

În prezent, la CE Oltenia lucrează 12.000 de persoane.

Anul 2030 este și anul în care România ar putea renunța la cărbune. Trecerea la energia regenerabilă nu se poate face însă decât etapizat, astfel încât sistemul energetic să continue să fie alimentat la parametrii normali, a subliniat Burlan.

”Probabil finalul acestui deceniu şi nu spun acest lucru ca reprezentant al CE Oltenia, pentru că sunt mulţi actori importanţi şi factori de decizie implicaţi în acest demers. Au fost declaraţii publice în acest sens şi aşteptăm strategia”, a mai spus CEO-ul Complexului.

Potrivit acestuia, proiecţia este ca, după finalizarea procesului de restructurare şi diversificare a resurselor energetice, CE Oltenia să fie o companie mai suplă, viabilă. Trecerea la energia regenerabilă nu se poate face decât etapizat, astfel încât sistemul energetic să continue să fie alimentat la parametrii normali, a adăugat Burlan.

Articolul precedentCîțu: Guvernul nu poate majora salariul minim fără discuții cu patronatele și sindicatele
Articolul următorPensiile speciale ale magistraților vor fi RECALCULATE. Sporurile bugetarilor, plafonate la 20%