Ministerul Finanțelor a împrumutat, luni, de la băncile comerciale, 339 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni scadente în octombrie 2020, la un randament mediu anual de 3,8%, în scădere față de licitațiile anterioare.
În licitația de luni, băncile au depus oferte pentru 509 milioane de lei, față de un prospect de 300 de milioane de lei, iar statul a împrumutat 339 de milioane de lei.
Randamentul de 3,8% este în scădere față de nivelul plătit la ultima licitație similară derulată în luna iulie, când finanțatorii au cerut o compensație anuală de 4,4%, comparativ cu 3,4% la o licitație din aprilie și 3,2% la una organizată în martie.
Săptămâna trecută, Ministerul Finanțelor a împrumutat 500 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni scadente în aprilie 2024, în condițiile unei cereri de un miliard de lei, de 2,5 ori oferta.
Randamentele emisiunii aferente au scăzut de la 4,8%, în iulie, la 4,55%. Tot săptămâna trecută, ministerul a mai împrumutat și 490 de milioane de lei prin obligațiuni scadente în martie 2022 la un randament de 4,19% (față de 4,52% în iulie), pe o cerere de 1 miliard de lei, de peste 3 ori oferta.
Ministerul estima pentru acest an un necesar de finanțare de 74 de miliarde de lei, sumă din care 27 de miliarde de lei e parte a deficitului bugetar, iar restul datorii la scadență.
Comments are closed.