Prețurile alimentelor au împins inflația din Regatul Unit al Marii Britanii la un maxim al ultimilor 40 de ani, indicele urcând la 10,1% în luna septembrie.

„După mica scădere de luna trecută, inflația a revenit la niveluri maxime. Creșterea a fost determinată de scumpirile din sectorul alimentar, care a cunoscut cea mai mare creștere anuală din ultimii 40 de ani”, a declarat Darren Morgan, directorul de statistici economice din cadrul Oficiului britanic de Statistică, potrivit Financial Times preluatd e HotNews.ro.

Potrivit lui Morgan, revenirea la inflația de două cifre va fi dificilă pentru guvernul condus de Liz Truss și pentru Banca Angliei.

Veștile proaste nu se opresc, însă, aici și asta deoarece creșterile de preț nu au atins încă vârful, avertizează specialiștii. 

Inflația din septembrie este, de asemenea, utilizată în mod normal pentru majorarea prestațiilor sociale, inclusiv a pensiei de stat.

Jeremy Hunt, noul cancelar, a declarat, marți, că vor fi probleme în privința respectării angajamentului de a mări pensiile. „Acest guvern va acorda prioritate ajutorului pentru cei mai vulnerabili, oferind în același timp stabilitate economică și stimulând o creștere pe termen lung care va ajuta pe toată lumea”, a afirmat cancelarul, într-un comunicat.

Articolul precedentZeci de mii de români au reclamat la ANRE probleme cu furnizorii de energie
Articolul următorNorvegienii ar vrea o parte din OMV, dar nu-i interesează Petrom și operațiunile din Rusia