Managerii estimează creşteri ale activităţii şi ale numărului de salariaţi în construcţii, comerţ şi servicii în următoarele două luni, potrivit studiului „Tendinţe în evoluţia activităţii economice în perioada iulie – septembrie 2019”, publicat luni de Institutul Naţional de Statistică, citat de Agerpres.

Potrivit estimărilor din iulie 2019, activitatea de construcţii ar urma să aibă o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +26%), iar managerii estimează şi un avans moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%). Pe de altă parte, managerii se aşteaptă şi la o creştere a preţurilor lucrărilor de construcţii (sold conjunctural +16%).

În comerţul cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +22%).

Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +9%) iar angajatorii prognozează un avans de asemenea moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural +13%). Managerii societăţilor comerciale estimează creştere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +12%).

Conform estimărilor din luna iulie 2019, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +11%) şi un avans moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural +7%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +4%).

Pe de altă parte, în industria prelucrătoare, managerii preconizează relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +2%) pentru următoarele luni. Pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se estimează cea mai mare creştere (sold conjunctural +39%), urmată de activitatea de fabricare a băuturilor (sold conjunctural +36%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 0% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +7%). AGERPRES/(AS – editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Articolul precedentCine sunt noii șefi ai Vodafone și UPC România după aprobarea tranzacției
Articolul următorAnton Anton: Până la finalul anului vom finaliza negocierile pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă