Managementul de stat e și el întârziat. Tarom decolează greu

Printre liniile aeriene cu întârzieri la decolare, alături de companiile low-cost, se numără și operatorul national Tarom.

Peste 505 curse aeriene au decolat din România, în primul semestru al acestui an, cu întârzieri mai mari de trei ore, peste 50.000 de pasageri fiind afectaţi, conform datelor AirHelp.

În aceeaşi perioadă a anului 2017, numărul curselor întârziate a fost 213, iar al pasagerilor afectaţi de 17.987.

Dacă pasagerii care au întâmpinat astfel de probleme în 2018 ar aplica pentru despăgubiri, suma ce ar trebui să le fie returnată de către companiile aeriene ar depăşi 15,54 milioane de euro. Spre comparaţie, anul trecut, aceasta s-ar fi ridicat doar la 5 milioane de euro, se menţionează într-un comunicat al companiei de profil AirHelp, potrivit Agerpres.

În primele şase luni din 2018, din cele aproape 34.000 de zboruri efectuate, 6.205 curse au înregistrat întârzieri între 15 şi 180 de minute, iar 218 zboruri au fost anulate. În perioada menţionată, punctualitatea curselor a fost de 80%, iar cea mai aglomerată zi pe aeroporturile din România a fost 14 mai.

Cele mai multe întârzieri în perioada ianuarie-iunie 2018 au fost înregistrate de companiile Tarom, Ryanair şi Blue Air, iar cele mai multe curse au fost anulate de Wizz Air, Tarom şi Lufthansa.

În primul semestru al anului, cursele charter au decolat şi aterizat la timp, cu câteva excepţii către Spania, Tenerife şi Mallorca, unde au fost înregistrate întârzieri de maximum jumătate de oră.

Numărul mare de turişti, numărul insuficient de piloţi, grevele, traficul ridicat în aeroporturi etc au generat creşterea numărului de zboruri întârziate la nivel global. În primele 6 luni ale anului, se estimează că aproximativ 4,5 milioane de pasageri (comparativ cu 3,2 milioane pasageri în semestrul întâi din 2017) au fost afectaţi de anulări, întârzieri şi suprarezervări ale zborurilor, în timp ce valoarea eligibilă a despăgubirilor se apropie de 2 miliarde de euro.

„Companiile aeriene, inclusiv American Airlines, Delta sau United Airlines, au anunţat deja pasagerii să se pregătească pentru o scumpire a biletelor de avion ca urmare a creşterii preţului pentru carburanţi. Numărul redus de piloţi a dus la foarte multe întârzieri şi anulări de curse, iar sindicatele piloţilor din întreaga lume protestează pentru că doresc condiţii de lucru mai bune. Boeing estimează că piaţa are nevoie, în următorii 20 de ani, de încă 637.000 de piloţi. Nu în ultimul rând, fenomenul ‘supraturismului’ reprezintă o provocare pentru capacităţile aeroporturilor din întreaga lume”, afirmă Ştefan Radu, country manager AirHelp România.

Din acest an, zborurile întârziate sau anulate din cauza grevelor spontane ale piloţilor şi însoţitorilor de zbor sau personalului de pe aeroporturi se încadrează automat în dreptul la compensanţii. Pasagerii pot aplica retroactiv pentru despăgubiri în termen de trei ani după momentul zborului afectat şi pot primi compensaţii în valoare de până la 600 de euro.

AirHelp este liderul mondial în obţinerea de compensaţii, ajutând pasagerii să înţeleagă care sunt drepturile lor şi să primească despăgubiri pentru zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate. Din 2013, când AirHelp a fost fondată, compania a ajutat peste şapte milioane de pasageri să primească despăgubiri în valoare de 800 de milioane de euro.

Articolul precedentUE ne ajută cu bani să integrăm lucrătorii detașați din alte țări
Articolul următorCEO-ul emblematic al Fiat Chrysler Automobiles a murit

Comments are closed.