Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat, marţi, că MApN doreşte ca mentenanţa armamentului cumpărat prin programul de înzestrare să se facă în România. Potrivit lui Leş, mentenanţa este foarte scumpă, iar înzestrarea trebuie făcută „cât se poate de uniform”.

 

„Asumarea guvernamentală pentru acei 2 la sută din PIB pentru înzestrare este un aspect extrem de important pentru Armata României, şi aici discutăm despre planul de înzestrare. După o subfinanţare cruntă de peste 27 de ani a Armatei, în acest moment ne putem face proiecte pe termen mediu şi lung de schimbare a tehnicii militare”, a declarat, marţi, ministrul Apărării, Gabriel Leş.

Potrivit ministrului, în ceea ce priveşte Corvetele, achiziţia acestora este în continuare „în procedură, sunt anumite aspecte care ţin de auditarea procedurii din acest an. După ce vom avea rezultatul vom vedea decizia care va trebui să o luăm”, spune Leş.

Gabriel Leş a mai subliniat că înzestrarea trebuie făcută uniform, iar mentenanţa armamentului cumpărat trebuie făcută în România.

„Continuarea înzestrării trebuie făcută cât se poate de uniform. Nu poţi să te ocupi doar de Forţele Aeriene, doar de avioane şi să nu faci nimic la Forţele Navale sau să nu faci nimic la Forţele Terestre. Bineînţeles, trebuie să integrăm aceste programe în industria noastră de Apărare, iar centrele de mentenanţă trebuie să le facem aici, pentru că mentenanţa unor astfel de produse este extrem de scumpă, de exemplu, pe perioada de viaţă a unui produs militar mai plăteşti pe mentenanţă aproape cât costul lui de cumpărare, de aceea este foarte important să facem mentenanţa în România”, a declarat, marţi, ministrul Apărării potrivit Mediafax.

Articolul precedentBNR schimbă regulile jocului. Creditele se iau mai greu din 1 ianuarie 2019
Articolul următorAverea șefului Facebook, cu 20 miliarde $ mai mică. Rețeaua socială, în declin