De la 1 ianuarie 2019, gradul de îndatorare la creditele acordate persoanelor fizice, atât cele ipotecare, cât și de consum, a fost redus. 

 

Conform noilor prevederi, nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei și 20% la cele în valută.

Gradul total de îndatorare se determină ca pondere a obligațiilor totale lunare de plată raportate la venitul net lunar.

Rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale pentru creditele aferente achiziționării primei locuințe ce urmează a fi ocupată de debitor. Regulamentul se aplică atât instituțiilor bancare, cât și IFN.

Până la 31 decembrie 2018, rata lunară era variabilă de la o bancă la alta.

Primul efect: prețurile la apartamente ar putea să scadă

BNR precizează că toate creditele acordate exclusiv în scopul refinanțării datoriilor aferente creditelor contractate anterior intrării în vigoare a proiectului de regulament sunt exceptate de la noile cerințe privind gradul de îndatorare.

Acest lucru nu este valabil, însă, pentru refinanțările ce presupun și acordarea unui credit suplimentar celor existente.

BNR a introdus, pentru prima data, limitări explicite ale gradului de îndatorare în 2004, de 30% pentru creditele de consum și de 35% pentru cele imobiliare, potrivit Ziare.com, precum și un nivel minim al avansului pentru creditele imobiliare de 25%.

În martie 2007, BNR a eliminat limitele explicite ale gradului de îndatorare și ale avansului, care urmau să fie stabilite de fiecare bancă în parte, justificând ulterior că măsură a fost necesară că urmare a aderării la UE.

Ținând cont de faptul că românii care doresc să achiziționeze o locuință vor avea un acces mai limitat la creditele bancare, mulți se gândesc că, în mod normal, și prețurile caselor și apartamentelor ar putea să scadă.

Articolul precedentIntrăm în 2019 cu 31 de noi miliardari. Cele mai surprinzătoare îmbogățiri
Articolul următorMai mulți bani pentru industria locală de Apărare. Ce anunț a făcut șeful MApN