Magistrații au jupuit statul de aproximativ un miliard de euro după ce l-au dat în judecată și și-au dat dreptate singuri. Aceștia au obținut, prin hotărâri judecătorești, o majorare retroactivă a salariilor, iar suma totală care ar trebui plătită, cu tot cu penalități, este de peste 3 miliarde de euro. Pe de altă parte, premierul Marcel Ciolacu a anunțat impozitarea suplimentară a pensiilor speciale cu 20%, plafon agreat cu Comisia Europeană.

Reforma pensiilor speciale este un jalon în PNRR care a fost deja depășit, primul termen fixat fiind finalul anului trecut. 

În acest moment, situația este și mai gravă, pentru că toate jaloanele şi ţintele pentru Cererea 3 de plată din PNRR trebuie realizate până la 15 octombrie, iar acest lucru înseamnă inclusiv aprobarea legii pensiilor de serviciu.

Neîndeplinirea acestui jalon ar fi, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Adrian Câciu, un eşec, iar pierderea este estimată la 1,4 miliarde de euro, potrivit News.ro.

Acesta chiar le-a cerut magistraţilor să nu conteste din nou legea la CCR: „Eu cred că şi dânşii trebuie să înţeleagă un lucru – există separaţia puterilor în stat, dar există şi o solidatitare a cetăţenilor şi a structurilor şi a categoriilor profesionale faţă de stat şi faţă de interesul naţional. Cred că este un moment în care şi dânşii ar trebui să înţeleagă (…) s-au armonizat nişte lucruri, discrepanţele erau foarte mari (…) Noi ne dorim să treacă legea. Dacă o vor mai contesta, cred că se vor găsi amendamente care să fie în concordanţă cu decizia CCR”.

În 2022 erau pe rol peste 3.250 de dosare civile prin care magistrații au dat statul în judecată, iar ultima majorare salarială a fost contestată de peste 1000 de ori de cei aproximativ 4.500 de magistrați

În aceste moment, cheltuielile bugetare pentru achitarea de drepturi salariale restante pentru 2010-2022 ajung la aproximativ un miliard de euro, potrivit datelor Realitatea Plus. 

Articolul precedentFratele Ursulei von der Leyen, pe piața asigurărilor din România. Holger conduce și cea mai mare companie de jocuri de noroc din țară – Controverse uriașe
Articolul următorCum a ajuns Umbrărescu „regele asfaltului”? Propulsat în afaceri de Năstase și Băsescu, lăudat de Grindeanu