Fratele șefei Comisiei Europene a ajuns la conducerea celei mai mari companii de jocuri de noroc din România. Hans Holger a ajuns în vâful grupului românesc după ce a condus mai mulți giganți internaționali. Acesta a fost numit anul acesta în poziția de președinte și a reușit să ducă firma și pe piața asigurărilor din România, după ce doi jucători care au dominat piața au dat faliment în doar doi ani. 

Acordarea unei licenţe pentru vânzarea de asigurări auto în România unei companii gestionate de fratele Preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, stârneşte semne de întrebare la Bruxelles, potrivit The European Conservative.

Conform sursei citate, acest lucru se întâmplă doar câteva săptămâni după ce Comisia Europeană a refuzat accesul eurodeputaţilor pentru a vedea un raport oficial legat de neregulile comise de principalul organism de reglementare al asigurărilor din România şi o presupusă campanie de hărţuire împotriva unei firme în particular.

Hans Holger este un personaj controversat care a stat mereu în spatele surorii, care a decis parafarea contractelor de miliarde de euro pentru vaccinurile anti-Covid.

Eurodeputații cer o investigație independentă care să verifice influențele avute de șefa Comisiei Europene asupra afacerilor conduse de fratele său. Suspiciunile acestora au apărut la doar câteva luni după ce Hans Holger a preluat conducerea companiei.

Aleșii de la Bruxelles susțin că falimentul celui mai mare jucător de pe piața din România nu ar fi venit fără să existe o presiune asupra autorităților de la București.

Mai mult, deputații din Parlamentul European acuză faptul că falimentele de pe piața asigurărilor din România au trecut neobservate de comisarii europeni. Aceștia spun că verificările nu au fost declanșate pentru că în spatele afacerilor cu asigurări și-a făcut apariția fratele Ursulei von der Leyen. Hans Holger are pe mână peste un miliard de euro, iar majoritatea banilor vin de la cel mai mare grup de investiții din America. 

Articolul precedentMarcel Boloş, despre plăţile în numerar: „Sunt sursa plăţilor la negru. Ne aşteptăm să avem şi impact bugetar suplimentar”
Articolul următorMagistrații au jupuit statul de aproximativ un miliard de euro. Pentru speciali s-a putut, pentru românii de rând nu