Creșterea prețurilor la combustibili, dar și politicile protecționiste, Brexit-ul, războiul comercial SUA-China, afectează transportul aviatic.
Vestea este foarte proastă pentru compania națională de transporturi aeriene Tarom, care oricum nu stă pe roze.
Tarom a raportat anul trecut o pierdere de 172 milioane de lei (circa 37 miliarde de euro) la o cifră de afaceri netă de 1 miliard de lei (217 miliarde de euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
2017 a fost al zecelea an consecutiv de pierderi pentru Tarom, care nu a mai realizat profit din 2007.
Companiile aeriene din întreaga lume ar urma să înregistreze în acest an profituri mai mici comparativ cu rezultatele record de anul trecut, din cauza creşterii costurilor cu combustibilul, a estimat luni Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Conform prognozelor IATA, profiturile înregistrate de companiile aeriene din întreaga lume în 2018 ar urmă să se situeze la 33,8 miliarde dolari, cu 12% mai puţin decât precedentele estimări de 38,4 miliarde de dolari.
Companiile aeriene din America de Nord ar urma să câştige 15 miliarde de dolari, în timp ce companiile din Europa vor câştiga 8,6 miliarde dolari iar transportatorii din Asia Pacific vor câştiga 8,2 miliarde dolari. IATA a subliniat că, exceptând Africa, toate regiunile vor rămâne profitabile.
„În sfârşit, companiile aeriene revin la profituri mai normale”, a declarat directorul general de la IATA, Alexandre de Juniac, la reuniunea anuală a Asociaţiei. În opinia acestuia, cea mai mare parte din scăderea profitului se datorează preţului mai mare al petrolului.
Estimare de 70 dolari/baril în 2018
IATA se aşteaptă la un preţ mediu al petrolului de 70 de dolari per baril în acest an, în creştere faţă de 54,90 dolari per baril anul trecut şi peste prognoza anterioară de 60 de dolari.
În discursul său, Alexandre de Juniac a avertizat că rezultatele transportatorilor aerieni ar putea fi afectate de forţele politice care promovează o agendă protecţionistă, incertitudinile provocate de retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul şi lipsa de claritate a impactului Brexitului.
SUA şi China se ameninţă reciproc cu introducerea unor tarife vamale pentru bunuri în valoare de 150 miliarde de dolari, în timp ce unele state din Europa şi-au exprimat nemulţumirea faţă de noile tarife introduse de SUA pentru importurile de oţel şi aluminiu.
În 2018, companiile aeriene ar urma să transporte un număr total de 4,36 miliarde pasageri, cu 6,5% peste cei 4,1 miliarde pasageri transportaţi în 2017. Pentru a face faţă acestei cereri, IATA a cerut guvernelor să crească investiţiile în infrastructură, adăugând că privatizarea aeroporturilor s-a dovedit ineficientă.
Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) reprezintă aproximativ 280 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 83% din traficul aerian mondial.
Comments are closed.