Numărul tranzacţiilor online aproape s-a dublat în primul semestru al anului, iar valoarea comenzilor a înregistrat un salt și mai spectaculos, față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele centralizate ale unui studiu eCommerce.
„La nivelul celor aproximativ 1.500 de magazine din România active pe platforma MerchantPro, (…) pe întregul interval ianuarie – iunie 2020 se observă o creştere de 44% în numărul comenzilor, respectiv de 62% în valoarea acestora, faţă de perioada similară a anului trecut. Totodată, valoarea medie pe comandă a crescut cu 12% în intervalul menţionat”, se menţionează într-un comunicat de presă al MerchantPro, platformă locală SaaS de eCommerce.
Magazinele online active care utilizează platforma MerchantPro în România au listate un număr total de peste cinci milioane de produse.
MerchantPro este noua identitate a platformei autohtone ShopMania Biz, ce este folosită la nivel regional. Peste 5.000 de magazine online i-au utilizat funcţionalităţile în cei peste 10 ani de prezenţă pe piaţă.