ITM Brașov, amenzi de peste 450.000 de lei în aprilie

ITM Brașov, amenzi de peste 450.000 de lei în aprilie
Inspectorii de muncă au efectuat 140 de controale
Pe parcursul lunii aprilie, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 140 controale în vederea verificării modului în care angajatorii respectă măsurile impuse pe perioada pandemiei, potrivit prevederilor Legii nr. 55 din 15 mai 2020 (privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19).
În urma acestor controale au fost aplicate pentru deficiențele constatate amenzi în valoare de 7.000 lei, precum și 8 avertismente.
In principal, sancțiunile au fost acordate pentru:
În afara acestor controale, având în vedere Strategia Naționala privind reducerea incidentei muncii nedeclarate, inspectorii de munca au realizat , în luna aprilie, un număr de 177 controale, fiind depistate 63 persoane care desfășurau muncă nedeclarată pentru care un număr de 7 angajatori au fost sanctionați cu amenzi în valoare de 300.000 lei.
În ceea ce priveşte respectarea prevederilor, HG.905/2017 (privitor la completarea si transmiterea REVISAL) au fost efectuate un număr de 180 de controale, în urma cărora au fost aplicate două sanctiuni : o amendă în valoare de 11.000 lei și un avertisment.
Pentru celelalte nereguli depistate de către inspectorii de muncă în domeniul relațiilor de muncă, angajatorii au fost sancționați cu amenzi în valoare de 35.500 lei.
Tot în luna aprilie, în domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au efectuat un număr de 115 controale în urma cărora au fost sancționați pentru neconformitățile constatate un număr de 36 angajatori cu amenzi în valoare de 97.000 lei si 35 de avertismente.
Citește și:
- 11:35 - Sindicaliștii de la Șantierul naval Mangalia, discuții tensionate azi cu ministrul Economiei
- 16:33 - Răsturnare de situație la Guvern: reducerea taxelor pentru persoanele cu handicap, adoptată pe ultima sută de metri, după ce fusese scoasă de pe ordinea de zi
- 19:11 - Mediul de afaceri îi cere lui Bolojan să introducă un „Green Card” pentru muncitorii străini și să ia măsuri pentru reîntoarcerea românilor din diaspora
- 10:49 - INS: Numărul salariaților din Capitală, în ușoară scădere în noiembrie 2025
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










