Președintele a lăsat de înțeles că România va trece în următoarea perioadă prin măsuri economice drastice pentru a se putea redresa după ce inflația a ajuns la un nivel alarmant.

Astăzi, țara noastră are a treia cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană. Deși situația este îngrijorătoare, președintele spune că nu vrea să se amestece în treburile Guvernului și este optimist cu privire la viitor. 

„Nu aș vrea să intru în zona Guvernului, dar chiar în condițiile unei inflații destul de ridicate, aveți dreptate și bine ar fi să coboare cât mai repede, am avut creștere economică. Și, în perspectivă, cred că România va performa economic bine și sunt convins că după toate alegerile pe care le avem în acest an vom avea un guvern care va ști să redreseze rapid și zona de creștere și zona de inflație.

Este clar că anumite măsuri ar fi foarte bune, dar sunt greu de luat în an electoral. Însă aceste chestiuni sunt conștientizate și la nivel de guvern și la nivel de coaliție și sunt convins că redresarea va fi destul de rapidă, poate surprinzător de rapidă”, a declarat Klaus Iohannis.

Articolul precedentTrei industrii au generat aproape jumătate din tranzacțiile de pe piața românească, în primul trimestru din 2024
Articolul următorInflația din zona euro a scăzut, în martie, la 2,4%