Economia noastră a egalat-o pe cea poloneză, dar noi ne permitem să consumăm mai mult decât spaniolii. Este aceasta o veste îmbucurătoare?
O veste foarte bună a venit de la Eurostat zilele trecute: economia noastră a atins același nivel de performanță cu cea poloneză. Avem, adică, un nivel al PIB/locuitor, în 2023, de 80% din media Uniunii Europene, similar cu cel al polonezilor. Iar dacă la intrarea în UE eram penultimii din Uniune, astăzi avem în urma noastră încă șase economii: pe cea bulgară (64% din media UE), pe cea elenă (67% din media UE), pe cea letonă (71% din media UE), pe cea slovacă (73% din media UE), pe cea croată (76 % din media UE) și-cireașa de pe tort- pe cea maghiară (tot 76 % din media UE) . Iar economiile bolnave din Vest sunt la o distanță de 4-5 ani în fața noastră: Portugalia la 83% din media UE și Spania la 88% din media UE.
Dacă mai era nevoie, mai spunem încă o dată ce este PIB/locuitor la standardul puterii de cumpărare. Acest indicator exprimă, practic, totalitatea valorii adăugate produsă într-un an într-o economie plus taxele pe consum minus subvențiile pe produse, împărțită la numărul de locuitori și exprimată într-o monedă echivalentă pentru toate națiunile europene. Valoarea adăugată totală reprezintă totalitatea valorii producției de bunuri și servicii produsă într-un an într-o țară din care se scade consumul intermediar (adică ceea ce s-a consumat pentru a produce acea valoare).
PIB-ul, conform definiției acceptată de către Eurostat este valoarea totală a bunurilor și serviciilor consumate final (adică fără consumul intermediar), din care se scade valoarea importului de bunuri și servicii. PIB-ul mai poate fi explicat și ca fiind totalitatea valorilor distribuite de către toate unitățile de producție a bunurilor și serviciilor, adică suma tuturor profiturilor, a tuturor veniturilor de tip salarial și a tuturor taxelor pe produs/consum plătite către stat.
Și cum o veste bună nu vine niciodată singură, mai avem una : după datele statistice, consumul individual real al românilor îl depășește pe cel al spaniolilor. Din acest punct de vedere, românii sunt consumatorii medii ai Uniunii, locul 14 din 27 de țări, în urma noastră fiind, pe lângă spanioli și portughezii, maltezii, cehii, slovenii estonienii, plus toate națiunile deja enumerate mai sus ca fiind mai puțin performante economic decât noi.
Și în acest caz este util să clarificăm ce este consumul individual real ( Actual individual consumption în engleză cu acronimul AIC): totalitatea bunurilor și serviciilor consumate în gospodării. Adică suma bunurilor și serviciilor cumpărate direct de către gospodării plus suma bunurilor și serviciilor furnizate de către ONG-uri plus suma bunurilor și serviciilor furnizate de către stat (de exemplu, educația și sănătatea).
În comparațiile dintre state, termenul de „consum individual real” este considerat a fi mai expresiv decât cel de „consum al gospodăriilor”, deoarece primul include și serviciile și bunurile furnizate de către stat, dar și de către anumite ONG-uri. Cu alte cuvinte, dacă PIB/locuitor în metodologie PPS este considerat un indicator pentru performanței economice, a „bunăstării unei economii”, atunci termenul de „consum individual real” exprimă mai bine „bunăstarea consumatorilor”. De fapt, consumul individual real reprezintă cea mai mare componentă a PIB-ului exprimat prin consum.
Acum, dacă am lămurit termenii, să mai citim o dată statisticile: consumatorul român are un consum real mai mare decât cel al consumatorului spaniol, portughez, ceh, sloven sau estonian, deși economia noastră este mai puțin dezvoltată decât cea spaniolă, portugheză, cehă sau estoniană!
Și-atunci cum se face că nu emigrează spaniolii sau portughezii la noi , ci ai noștri pleacă către țările respective? Până la urmă bunăstarea oamenilor (a „consumatorilor” cum zic statisticienii europeni) constă în puterea de a consuma , nu în unități de PIB. Căci PIB-ul e o noțiune abstractă pentru cetățean, pe când consumul este o chestie cât se poate de reală.
Deci este oare adevărat că un român consumă mai multe bunuri și servicii decât un spaniol sau decât un portughez sau un ceh? Statistic chiar așa este. Numai că diavolul este ascuns în detalii: și consumatorul spaniol și consumatorul român primesc de la statele lor același tip de servicii educaționale sau medicale, ambele incluse în consumul individual real. Doar că este greu să acceptăm echivalarea acestor două servicii.
De exemplu, la ultima testare PISA (2022), Spania a ieșit pe locul 31 în lume, cu o medie a scorului de 477 de puncte, Cehia pe 16 cu 491 de puncte, Slovenia pe 22 cu 485 de puncte, Portugalia pe 27 cu 478 de puncte, iar România s-a situat pe locul 45 global cu doar 425 de puncte! Parcă este, totuși, o diferență între serviciile de educație oferite de diferitele state europene (https://www.datapandas.org/ranking/pisa-scores-by-country ).
Rămânând în zona educației, ne mai putem uita și la alt indicator și anume ponderea tinerilor (25-34 de ani) cu studii superioare printre cei de vârsta lor:
În Spania vorbim despre o pondere a celor cu studii universitare (printre tineri) de peste 52%, în Portugalia de 40%, în Cehia de 33%, în Estonia de aproape 50%, iar la noi de sub 25%!
Putem să ne mutăm la serviciile medicale și să observăm două clasamente europene. Primul este cel al ponderii deceselor din cauze tratabile, adică procentajul de oameni morți, deși ar fi putut fi tratați. Aici noi suntem campioni europeni, într-un sens nedorit, evident, cu o rată de 255 de decese din cauze tratabile la 100 000 locuitori sub 75 de ani, iar spaniolii sunt la 61 cu acest indicator, cehii la 125, portughezii la aproape 75!
Al doilea indicator, cel al ponderii deceselor din cauze prevenibile, ne duce pe locul III european (după Bulgaria și Ungaria), cu peste 600/100 000 locuitori la bărbați și cu aproape 300 /100 000 locuitori la femei. Spania are această pondere la nivelul sub 100 pentru femei și cam 200 pentru bărbați, Portugalia are tot sub 100 pentru femei și sub 250 pentru bărbați, Cehia se află și ea la aproximativ 200 pentru femei și 400 pentru bărbați.
La un clasament global al statelor europene din punct de vedere al ponderii la 100 000 locuitori a deceselor celor sub 75 de ani din cauze care puteau fi ocolite, România este pe primul loc european la femei și pe II la bărbați, în vreme ce Spania are a patra cea mai mică pondere europeană a cestor decese, Portugalia și Slovenia se află la mijlocul clasamentului european, iar Cehia și Slovenia sunt și ele cu ponderile respective la jumătate din valorile înregistrate la noi:
Astfel încât este o mică înșelătorie statistică să contabilizăm consumul de servicii educaționale și medicale pe niveluri similare în toate statele pe care le-am comparat mai sus. Căci, chiar dacă primim și noi și spaniolii aceleași servicii medicale, rata de succes a sistemului nostru medical este de trei-patru ori mai mică decât cea a sistemului medical spaniol. Adică, mai simplu: poți să fii operat, pe banii Casei de Sănătate, pentru aceleași tipuri de boli vindecabile și la noi și la spanioli, doar că aici ai șanse de trei-patru ori mai mari să intri viu în „sistem” și să te trezești mort, vorba neprețuitei doamne Raluca Turcan. Cam la fel e și cu școala: un tânăr spaniol are de două ori mai multe șanse să termine o facultate decât un tânăr român! Dacă am văzut cam care este contribuția statelor naționale la consumul individual real haideți să vedem care este contribuția la acesta a principalului vector, consumul gospodăriilor. Ei bine, aici , România este printre țările europene cu cea mai mare pondere a consumului gospodăriilor în PIB, cu aproximativ un nivel de două treimi din PIB (peste 60%).
Croații, grecii, portughezii și ciprioții sunt singurii europeni care alocă consumului gospodăriilor felii din PIB mai mari decât ale noastre, în vreme ce restul statelor estice se află la nivele comparabile cu al nostru (Bulgaria, Slovacia, Letonia, Lituania, Polonia și Slovenia). Alături de noi și de ceilalți estici, cu ponderi la fel de mari ale consumului gospodăriilor sunt două state mediteraneene , Italia și Spania, care reprezintă verigile slabe ale Vestului, cu contraperformanțe economice majore în ultimele două decade. Spre comparație, statele puternice, cu economii mai performante au nivelul consumului gospodăriilor sub 50% din PIB (Germania, Austria, statele nordice, Olanda, Belgia, Irlanda, Luxemburg, dar și Cehia).
Bine, bine, veți zice, ce importanță au aceste procentaje? Păi PIB-ul se constituie din următoarele componente principale:
- Consumul gospodăriilor
- Consumul guvernului
- Investiții
- Export minus import, adică balanța comercială.
Iar consumul guvernului plus consumul gospodăriilor formează consumul final, astfel încât ecuația care descrie PIB-ul devine cât se poate de simplă: Consumul final + Investiții+ (Export-Import).
Din punct de vedere al ponderii investițiilor în PIB, noi avem aproximativ 20,5%, polonezii ceva mai puțin de 19%, spaniolii puțin peste 19%, cehii cu trei puncte procentuale mai mult decât noi, portughezii aproape 19%, maghiarii cu un punct procentual mai mult ca noi, germanii cam la nivelul nostru, iar francezii undeva cu două puncte procentuale mai mult decât noi. Din acest punct de vedere, convergența în interiorul Uniunii în ceea ce privește investițiile putem spune că a reușit să apropie tiparul tuturor economiilor importante (https://www.theglobaleconomy.com/rankings/investment_percent_of_gdp/ ) .
Marele decalaj între națiuni se produce, însă, pe zona de balanță comercială, adică diferența dintre exporturi și importuri (https://www.theglobaleconomy.com/rankings/trade_balance/Europe/ ). Polonezii și spaniolii, de exemplu au excedente comerciale între 1 și 2% din PIB (anul 2022), cehii au și ei un excedent de un punct procentual din PIB, în vreme ce noi ajungem la deficite comercial de aproape 6% din PIB în 2022 și 2023! Este o mare diferență aici, nu?
Iar în privința consumului final, se pare că România nu era foarte departe (în 2022) de Spania de exemplu (noi cu 32 600 Euro PPS/locuitor, ei cu 35700 Euro PPS/locuitor) și cam la egalitate cu Polonia și cu Cehia (32700, respectiv 32 800 Euro PPS/locuitor, în 2022). Evident că și la acest indicator, Grecia, Bulgaria, Croația, Letonia, Ungaria și Slovacia au cifre mai mici decât ale noastre:
Sursa: https://w3.unece.org/PXWeb/en/CountryRanking?IndicatorCode=5
Dacă am încerca să tragem niște concluzii din tot acest hățiș de date, acestea ar fi cam următoarele:
- Creșterea de PIB/locuitor a României la nivelul Poloniei și peste cel al Ungariei este un fenomen cât se poate de real, pe care îl simțim în viața de zi cu zi și care nu este doar o iluzie statistică; bunăstarea economiei noastre este , deci, cât se poate de real crescută
- Creșterea consumului individual real este și aceasta un fenomen statistic real, care ascunde un consum al gospodăriilor peste cel din state precum Spania, Portugalia sau Cehia, dar aici corespondența statistică cu viața reală nu reușește să „prindă” și calitatea acestui consum, căci partea livrată de către stat prin diverse servicii este, la noi, suficient de slabă calitativ pentru a ne face să fim mai puțin pregătiți la absolvirea școlii, să avem mai puțini posesori de diplomă universitară și să murim mult mai ușor din cauze medicale care puteau fi ocolite de către sistemul medical; bunăstarea consumatorului român, deși evident în creștere, nu este chiar așa de bine situată precum în statistici
- Dacă ne uităm la modul cum este utilizat PIB-ul o să observăm că noi avem o debalansare evidentă către consumul final (mai ales către cel al gospodăriilor), spre deosebire de statele care au un consum individual mai mic, dar care au excedente comerciale; cum s-ar spune consumul ăsta impresionant al nostru vine la pachet cu deficite comerciale mari, fiind bazat în mare parte pe produse din import
- Investițiile reprezintă singurul capitol unde convergența europeană chiar a funcționat, având un tipar destul de clar: cam fiecare al cincilea euro produs merge către investiții în mai toate statele UE.
Iată, deci, că nu orice veste care pare bună este și îmbucurătoare, iar profilul de consumator al românului poate să nu fie chiar ceea ce avem nevoie acum. Dezechilibrele uriașe din economia noastră (deficitele comercial și cel bugetar) nu fac decât să exprime tensiunea majoră în care ne aflăm și riscul, din ce în ce mai crescut , ca acest model de dezvoltare să conducă la o deraiere. Căci bine spunea excelentul macro-economist Andrei Rădulescu: „ Convergența în interiorul Uniunii Europene nu este deloc o autostradă cu sens unic”. Și cred că nimeni nu ar vrea să vadă cum este și pe celălalt sens…
