Acord comercial: SUA și China au bătut palma, dar controversele se mențin

Statele Unite și China au convenit reciproc să „reducă substanțial” dezechilibrul comercial dintre cele două țări, într-un demers care va însemna creșterea valorii bunurilor pe care partea chineză le cumpără de la producătorii americani.

Pe fondul temerilor legate de un război comercial global și de creșterea tensiunilor dintre cele două mari economii ale lumii, China și SUA au intrat în discuții bilaterale pentru a-și înteți cooperarea. Într-o declarație emisă de Casa Albă, ambele părți au creat un „consens privind luarea unor măsuri eficiente pentru a reduce substanțial deficitul comercial al Statelor Unite în bunuri cu China”.

Cu doar o zi în urmă, o cerință transmisă echipei de negociatori de către consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow, crease o controversă ce risca să întrerupă discuțiile. Casa Albă insista ca, în urma acestei înțelegeri, China să accepte reducerea cu 200 de miliarde de dolari anual a deficitului al S.U.A pe relația comercială cu statul asiatic.

Practic, fie americanii să exporte mai mult în China, fie cel mai probabil,China să exporte mai puțin în America. Această prevedere a fost contestată imediat de către oficialii chinezi.

Încă nu este limpede cât de mult și-ar putea intensifica chinezii achizițiile de bunuri din S.U.A. Cotidianul The Wall Street Journal a raportat sâmbătă că delegația Chinei a respins cererile americane de a se angaja într-o cifră exactă de reducere a deficitului, iar cele două părți s-au au negociat întreaga noapte termenii declarației comune.

Dezechilibrul comercial a fost de mult timp un subiect spinos și greu de rezolvat în relațiile americano-chineze. Datele departamentului de comerț al SUA au arătat recent că dezechilibrul dintre ceea ce cumpără China din S.U.A. și ceea ce se întâmplă în sens invers a atins un record în 2017, la peste 375 miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, China exporta, pe net, produse si servicii cu o valoare mai mare cu 375 de miliarde de dolari decât ceea ce exportă SUA în China.

În această săptămână, Kudlow a declarat că China „îndeplinește multe” dintre cerințele administrației Trump de a-și reduce surplusul din relația cu SUA. Declarația lansată sâmbătă a avut un ton conciliator: „Pentru a răspunde nevoilor crescânde de consum ale poporului chinez și necesității unei dezvoltări economice de înaltă calitate, China va crește în mod semnificativ achizițiile de bunuri și servicii ale Statelor Unite, ceea ce va contribui la susținerea creșterii economice și ocupării forței de muncă în Statele Unite”.

China reprezintă o piață extrem de importantă pentru agricultorii din S.U.A., care au devenit extrem de îngrijorați cu privire la soarta exporturilor lor în urma disputei comerciale dintre cele două state. Însă, Beijingul și Washingtonul au fost de acord cu „creșterea semnificativă a exporturilor de energie și agricultură ale Statelor Unite. Statele Unite vor trimite o echipă în China pentru a elabora detaliile”, mai prevede declarația comună.

Cele două țări au convenit, de asemenea, să își extindă cooperarea în domenii precum industria prelucrătoare și proprietatea intelectuală, unul dintre cele mai ample litigii dintre cele două state, având în vedere regimul lax de aplicare în China.

Articolul precedentTensiunile din Italia împing Euro în a 5-a săptămână consecutivă de declin
Articolul următorCum a fost creată o piață prin dezinteresul edililor față de buzunarul votanților

Comments are closed.