Venezuela se confruntă, cu siguranță, cu unul dintre cele mai mari dezastre economice din istoria mondială, prețurile crescând în mod necontrolat în fiecare zi.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a declarat în această săptămână că națiunea latino-americană este „blocată într-o criză economică și socială profundă” și că inflația va atinge 1 milion la sută până la sfârșitul anului. Fondul a comparat situația din Venezuela cu cea din Germania din 1923 și cu cea din Zimbabwe de la sfârșitul anilor 2000. Ambele au fost situații când prăbușirea cererii de bani a condus la prețuri la niveluri de record istoric și probleme sociale dramatice.
„Hiperinflația oprește sistemul economic: sperie investitorii străini, descurajează afacerile locale, distruge valoarea economiilor și a salariilor pentru gospodării, dăunând astfel creșterii economice pe termen lung”, a declarat Francesco Filia, director executiv al fondului Fasanara Capital, pentru CNBC.
„Aceasta face inevitabile falimentele în lanț și impunerea controlului capitalului. Odată activată, hiperinflația este foarte greu să fie oprită, deoarece credibilitatea factorilor de decizie politică este grav afectată”, a adăugat el.
Cum a ajuns Venezuela în această situație?
„Din păcate, este o poveste lungă a gestionării defectuoase a economiei”, a declarat Zsolt Papp, specialist pe piețe emergentă la J.P. Morgan Asset Management, tot pentru CNBC.
Economia venezueleană este puternic dependentă de exporturile de petrol care, odată, au făcut ca țara să devină foarte bogată. Se spune că are cele mai mari rezerve de petrol dovedite din lume. Petrolul care iese din țară reprezintă aproximativ 90% din totalul exporturilor sale. Când cotația barilului de țiței a început să se prăbușească în 2014, cantitatea de bani încasată de Caracas a scăzut semnificativ și a condus la apariția unor noi provocări economice.
Regimul lui Nicolas Maduro, care l-a înlocuit pe Hugo Chavez în 2013, a optat pentru menținerea cursului oficial de schimb supraevaluat și a întărit controlul guvernului asupra accesului la dolarii SUA, ceea ce a însemnat că cetățenilor le-a devenit mult mai greu să-și schimbe bolivarii, moneda națională a Venezuelei. Acest aspect a mărit și mai mult numărul de bolivari disponibili și a provocat o scădere a bunurilor importate. Importurile mai slabe au sporit prețurile pe piața internă, ceea ce a dus la creșterea inflației la niveluri record.
Problemele economice din Venezuela sunt în mare parte un rezultat al direcției politice luate de Maduro. În loc să taie cheltuielile – în mod tradițional văzută ca o măsură nepopulară printre alegători – Maduro a optat să tipărească și mai mulți bani, contribuind în continuare la creșterea masivă a inflației.
Mai mult, Venezuela a fost, de asemenea, lovită de o serie de sancțiuni internaționale. Statele Unite au interzis tranzacțiile cu noile obligațiuni emise de guvernul venezuelean și a companiei petroliere de stat, pe argumentul că în respectiva țară există o dictatură.
Dificultățile economice din Venezuela au dus la renunțarea, în 2017, la rambursările datoriei suverane către investitorii internaționali. Lipsa rambursărilor nu numai că duce la creșterea datoriilor, dar se și soldează și cu pierderea credibilității în rândul investitorilor care, în mod automat, reduce șansele Venezuelei de a obține credit suplimentar.
Ce va urma?
Potrivit FMI, creșterea economică este prognozată să scadă cu 18% în acest an, a treia scădere consecutivă cu două cifre.
„Ne așteptăm ca guvernul să continue să funcționeze cu deficite fiscale mari, finanțate în întregime de o extindere a masei monetare, care va continua să alimenteze o accelerare a inflației, pe măsură ce cererea de bani va continua să se prăbușească”, a mai declarat FMI.
În încercarea de a lupta împotriva hiperinflației, Maduro a anunțat, joi, intenția de a amplifica procesul de denominare a monedei. Potrivit noii intenții, vor fi eliminate cinci zerouri din cotația monedei, față de doar trei, cele pe care le-a promis în trecut. Noile bancnote vor intra în circulație luna viitoare.
În tot acest răstimp, venezuelenii continuă să fugă din țară. Potrivit datelor Organizației Națiunilor Unite, publicate în luna mai, peste 1,5 milioane de persoane au părăsit țara din 2014. Numărul mare de persoane care părăsesc Venezuela aduce și alte probleme economice. Nu numai că țara devine o victimă a așa-numitului exod de inteligență, dar începe, de asemenea, să nu mai poată dispune de o forță de muncă suficientă.
Comments are closed.