Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,97%, iar ROBOR la 6 luni a scăzut la 3,05%, cel mai mic nivel din iunie 2018 până în prezent, după potrivit datelor publicate, vineri, de Banca Naţională a României (BNR).
Joi, ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,96%, cel mai mic nivel din 18 ianuarie, când a fost 2,93%. Vineri, indicele a urcat la 2,97%.
Totodată, vineri, ROBOR la 6 luni a scăzut de 3,06% la 3,05%. Acesta este cel mai mic nivel din 19 iunie 2018, când a fost 3,04%.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.
BNR a publicat, la începutul lunii mai, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru al doilea trimestru din 2019, a crescut la 2,66%, de la 2,63% în T1 2019.