Concurență neloială. IMM-iștii se opun ca primarii să facă afaceri și pe persoana juridică

Legalizarea activații pe firmă în paralel cu exercitarea mandatului de primar reprezintă o concurență neloială între compania reprezentată de alesii locali și restul IMM-urilor care își desfășoară activitatea în același domeniu și cer președintelui Iohannis să nu promulge legea.

„Prin acordarea dreptului primarilor si viceprimarilor de a exercita functii in domeniul privat, se creeaza premisele aparitiei concurentei neloiale intre compania al carei angajat este primarul sau viceprimarul, care isi desfasoara activitatea in cadrul respectivei unitati administrativ-teritoriale, si celelalte societati din acelasi domeniu de activitate”, se arata intr-un comunicat al Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR).

CNIPPMMR explică că nu este posibil ca autoritățile de autorizare, reglementare și control subordonate consiliului local vor putea aplica legea corect și imparțial atunci când ar fi nevoite să amendeze o societate la care este angajat primarul sau viceprimarul. Este ca și cum subordonatul își amendează șeful ierarhic din administrație, fără să se teamă de repercusiuni.

În aceeași logică, patronatul IMM-urilor spune că primarul poate folosi serviciile din subordine pentru a elimina firmele concurente, chiar dacă obiectul de activitate nu are nicio legătură directă cu atribuțiile exercitate de acestea.

Astfel, CNIPMMR solicita presedintelui Klaus Iohannis sa nu promulge legea si sa o trimita Parlamentului spre reexaminare, „aceasta nefiind in concordanta cu principiile unei administratii publice locale moderne si indreptata spre o sustinere onesta a antreprenoriatului”.

„O functie de demnitate publica presupune o alegere, nu o cumulare. Prin acordarea dreptului alesilor locali de a desfasura activitati in sectorul privat se legalizeaza conflictul de interese. Practic, primarii si viceprimarii vor forta firmele, si in special IMM-urile locale, care intra in relatii contractuale cu primaria, sa isi achizitioneze produsele si serviciile de la societatile ale caror angajati sunt.

CNIPMMR sprijina libera initiativa, aplicarea principiilor preventiei, dar toate acestea trebuie facute cu primari si viceprimari care nu intra in competitie, la modul personal, cu societatile din mediul privat”, afirma Florin Jianu, presedinte CNIPMMR.

Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, a adoptat, miercuri, proiectul de modificare si completare a Legii nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.

Articolul din lege la care se refera IMM-urile va avea urmatorul cuprins:

„Primarii si viceprimarii, primarul general si viceprimarii municipiului Bucuresti pot exercita functii sau activitati in domeniul didactic, al cercetarii stiintifice si al creatiei literar-artistice.

Primarii si viceprimarii, primarul general si viceprimarii municipiului Bucuresti pot exercita functii in alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt in legatura directa cu atributiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimari ai municipiului Bucuresti, potrivit legii.”

Articolul precedentO companie imobiliară lansează la BVB obligațiuni în valoare record de 550 milioane euro
Articolul următor52 de miliarde de dolari, pierderea recentă a criptovalutelor

Comments are closed.