Președintele Donald Trump a acuzat rețelele sociale de interferență în alegerile prezidențiale din 2016, dar și în campania electorală ce precede alegerile intermediare ce var avea loc in noiembrie.
Trump a declarat publicației on-line conservatoare The Daily Caller că el crede că firmele mari de tehnologie „au intervenit deja” în campania electorală intermediară și că Facebook și Google s-au implicat și în alegerile prezidențiale din 2016, în favoarea candidatului democrat Hillary Clinton.
„Ceea ce vreau să spun că adevărata interferență în ultimele alegeri a fost faptul că, practic toate acestea sunt companii super-liberale în favoarea lui Hillary Clinton”, a mai spus Trump.
„Poate că am făcut o treabă mai bună adoptând Twitter, dar adevărul este că toate s-au situat de partea lui Hillary Clinton și, dacă te uiți acum la ce s-a întâmplat atunci cu Facebook, Google și cu restul acestora, au fost foarte mult de partea ei”.
De asemenea, a amenințat companiile de tehnologie să nu continue cu atitudinea anti-conservatoare.
Trump a acuzat Google, săptămâna trecută, că a alterat rezultatele căutărilor astfel încât să le prioritizeze pe cele negative la adresa conservatorismului și, totodată, să le favoritizeze pe cele cu tendințe liberale și/sau de stânga. El a avertizat că acest aspect va fi „luat în calcul „, sugerând astfel apariția unor potențiale constrângeri de reglementare pentru companiile de social media.
Donald Trump a menționat apoi și numele rivalelor Facebook și Twitter, adăugând că toate aceste trei companii „au ajuns pe un teritoriu foarte, foarte tulbure” și că „trebuie să fie extrem de atente” pe mai departe.
Google, Twitter și Facebook au negat părtinirea politică în adaptarea algoritmică a conținutului știrilor furnizate.
Discuția aceasta vine în contextul în care reprezentanții giganților social media au fost chemați în fața Congresului Statelor Unite să depună mărturie pe tema influenței acestora în campaniile electorale dar și în ceea ce privește fenomenul „fake news”.
Comments are closed.