Hidroelectrica a încheiat marţi un contract de furnizare energie electrică cu Patriarhia Română, a anunțat compania, printr-un comunicat.
Contractul se va derula pe o perioadă de un an, începând cu data de 1 septembrie 2018, și va include mai multe puncte de consum, printre care şi Catedrala Mântuirii Neamului, se arată în comunicatul citat.
„Prin încheierea acestei colaborări, Hidroelectrica şi-a manifestat încă o dată interesul faţă de susţinerea cultului românesc, bucurându-se de faptul că instituţia ce deţine cea mai mare încredere în rândul românilor – Biserica a ales să lucreze împreună cu o companie românească, promovând astfel, împreună, valorile ce ne leagă: încredere, seriozitate şi spiritul naţional”, a declarat preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea.
„Această colaborare vorbeşte într-o perioadă simbol – anul centenar, despre capacitatea poporului nostru de a se mobiliza pentru unitate în toate formele acesteia: credinţă, cultură şi, de ce nu, afaceri”, a mai spus Badea.
Hidroelectrica are în perspectivă încheierea unui nou contract de furnizare a energiei electrice cu Arhiepiscopia Bucureştilor, dorind să se impună ca principalul furnizor de energie verde al Patriarhiei Române, se precizează în comunicat.
În luna iunie a acestui an, compania a încheiat alte două contracte de furnizare a energiei electrice cu RATB şi Metrorex.
Anul trecut, Hidroelectrica a înregistrat un profit brut de 1,603 de miliarde de lei, raportat la o cifră de afaceri de 3,254 miliarde lei şi o EBITDA de 69%. De asemenea, în primul semestru al anului 2018, societatea a avut un profit brut de 1,161 miliarde lei, la o cifră de afaceri de 1,992 de miliarde de lei, EBITDA pentru primul semestru al anului în curs fiind de 73%.
La 27 iulie, Hidroelectrica a decis să distribuie către acționari 90% din profitul obținut în anul 2017. Dividendele aferente ultimului exercițiului financiar se ridică la 1,134 miliarde de lei, din care 908 milioane de lei merg către statul român, reprezentat de Ministerul Energiei, iar 226 milioane de lei către acționarul minoritar, Fondul Proprietatea.
Comments are closed.