Sondaj: companiile germane și americane continuă să fie îngrijorate, în ciuda armistițiului dintre UE și Trump

Aproape trei din patru companii care fac afaceri în Germania și în Statele Unite se îndoiesc că armistițiul comercial dintre Uniunea Europeană și SUA, convenit luna trecută, va fi urmat de un acord de durată privind reducerea tarifelor pe scară largă, conform unui studiu publicat marți.

Președintele american Donald Trump a convenit, în cursul unei întâlniri cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în iulie, să se abțină de la a impune tarife pentru mașinile europene, în timp ce cele două părți vor continua să negocieze reducerea altor tarife.

Acordul interimar a redus riscul unei ample dispute comerciale transatlantice, datorită scutirii de taxe pentru producătorii germani și ridicând astfel moralul de afaceri în cea mai mare economie a Europei în luna august, conform unui sondaj citat de Reuters.

Cu toate acestea, un sondaj realizat de Camera de Comerț Americană din Germania (AmCham), a arătat că directorii companiilor de pe ambele maluri ale Atlanticului rămân sceptici, 71% dintre aceștia nefiind siguri că se va putea ajunge la un acord durabil de reducere a tarifelor.

Peste 40% dintre companiile germane care desfășoară activități în Statele Unite au declarat că piața din SUA a devenit mai puțin importantă pentru ei de la escaladarea disputei, conform sondajului.

Asta, în comparație cu 20% dintre companiile din SUA care desfășoară activități în Germania, care au declarat că piața germană a devenit mai puțin importantă pentru acestea.

Litigiul comercial afectează, de asemenea, deciziile de investiții ale directorilor. Aproximativ 18% dintre companiile germane și 6% dintre omologii lor din S.U.A. au raportat că și-au redus planurile de investiții, a arătat sondajul.

Cancelarul german Angela Merkel și președintele Trump au convenit, luni, în cursul unui apel telefonic, că au sprijinit puternic discuțiile dintre Washington și Bruxelles pentru a elimina barierele din calea unei relații comerciale mai profunde, a declarat Casa Albă.

În plus, conform declarațiilor oficialilor de ambele părți, Statele Unite continuă să facă presiuni asupra Uniunii Europene în vederea accelerării negocierile comerciale lansate după întâlnirea de luna trecută dintre Trump și Junker.

Articolul precedentHidroelectrica va furniza energie pentru Catedrala Mântuirii Neamului
Articolul următorSUA: Încrederea consumatorilor în economie, la maximul ultimilor 18 ani

Comments are closed.