Hidroelectrica și-a aranjat ploile în trimestrul I: Profit net de peste 50%!

Cel mai mare producător de energie electrică din românia a reușit în primul trimestru să obțină un profit net de 485 milioane lei la o cifră de afaceri de 974 lei, ceea ce reprezintă o marjă netă de 50%, poate cea mai profitabilă companie din țară în această perioadă.

„Acesta este cel mai bun rezultat al nostru şi l-am obţinut pentru că ne-am axat pe programarea producţiei. În primele trei luni, nu am mai avut centrale oprite din cauza lucrărilor de mentenanţă, astfel încât am avut o disponibilitate maximă”, a spus Bogdan Badea, directorul general al Hidroelectrica.

El a mai subliniat că producătorul de energie a obţinut anul trecut un profit net de 1,36 miliarde de lei, cel mai ridicat nivel din istoria companiei. În 2016, profitul net al companiei a fost de 1,228 miliarde de lei.

Dar Hidroelectrica vrea să-și diversifice resursele de energie. „La nivel naţional, ne uităm să cumpărăm parcuri eoliene şi solare. Suntem în due-diligence cu mai multe parcuri eoliene. Ne interesează să diversificăm sursele de producţie şi ne uităm în special la energia verde, întrucât se completează cu portofoliul nostru. Dacă vom putea face economii la apă utilizând alte surse, va fi un plus. Avem şi capacitate de stocare şi putem face echilibrări”, a explicat Badea.

În ceea ce priveşte planul de listare a 10% din acţiunile companiei, directorul general al Hidroelectrica s-a arătat sceptic în privinţa unei listări în acest an.

„Listarea trebuie să se întâmple, dar trebuie făcută după ce vom avea un plan de dezvoltare bine pus la punct, pentru a şti ce să facem cu acei bani care vor intra în companie. Nu cum s-au făcut listările de până acum, de dragul listării. Pot da multe exemple aici, unde nu a existat niciun fel de plan privind utilizarea banilor”, a mai spus oficialul Hidroelectrica într-o conferintă de presă.

Articolul precedentInteresul poartă turbanul. UE sprijina Iranul
Articolul următorS-au răzgândit: Audierea lui Zuckerberg se va transmite live

Comments are closed.