Compania energetică de stat Hidroelectrica a anunțat încetarea mandatelor a doi membri din Directorat: Karoly Borbély, președintele Directoratului/CEO, și Marian Fețița, CFO. Decizia a fost luată în ședința de vineri seară și a intrat în vigoare imediat. Hidroelectrica i-a îndepărtat pe cei doi directori pentru a nu pierde bani din PNRR, în condițiile în care mai multe mari companii energetice de stat sunt suspectate că nu asigură o selecție transparentă a managementului.
Mandatele a doi directori, încheiate de comun acord
În cadrul ședinței Consiliului de Supraveghere din 19 septembrie 2025, s-a decis încetarea, de comun acord, a mandatelor a doi membri din Directorat: Karoly Borbély, președintele Directoratului/CEO, și Marian Fețița, CFO. Încetarea mandatelor intră în vigoare începând cu 19 septembrie.
Lui Karoly Borbély și lui Marian Fețița nu li s-au imputat nereguli și nu s-a pus la îndoială legalitatea procedurii de selecție pentru funcțiile de CEO, respectiv CFO, dovadă fiind feedback-urile primite din interacțiunile cu stakeholderii. „Astfel, dl Karoly Borbély, dl Marian Fețița și membrii Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica au ajuns la un consens de încetare a mandatelor pentru a nu priva România de banii din PNRR”, se mai precizează în comunicatul Hidroelectrica.
Presiunea Jalonului 121 și riscul pierderii fondurilor europene
Decizia a fost motivată de necesitatea respectării Jalonului 121 din PNRR privind managementul profesionist la companiile de stat energetice, în condițiile în care Comisia Europeană consideră că, în cazul a 13 companii — printre care și Hidroelectrica — managerii nu au fost numiți în urma unor proceduri transparente și corecte de selecție.
În informarea Ministerului Energiei către Guvern se arată că o revocare ar obliga Hidroelectrica la compensații de 5 milioane de lei. Pe de altă parte, dacă nu-i revocă pe directorii de la cele două companii, România ar pierde minimum 25 milioane de euro din Jalonul 121.





















