Informațiile transmise clienților de către furnizorii de energie electrică și gaze naturale au devenit atât de complexe, încăt nu este de mirare că aceștia nu le înțeleg sau fac alegeri greșite, a afirmat, luni, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Niculae Havrileţ. Acesta a indicat drept cauză modificările mult prea dese ale reglementărilor din domeniu, potrivit Agerpres.

În general, consumatorii nu sunt informaţi. Sunt aşa de multe legi, aşa de multe regulamente, legislaţie primară, legislaţie secundară care se schimbă foarte, foarte des, fiind un lucru extrem de negativ.(…) Din 2017 până în prezent, regulamentul de racordare la reţelele de gaze naturale s-a schimbat cred că de 15 – 16 ori, chiar şi de 6 – 7 ori pe an. Legislaţia primară se schimbă şi ea foarte des, lucru care ne duce la acele confuzii pe care le au consumatorii. Cineva scria pe Internet că pentru a înţelege factura de energie electrică sau de gaze naturale ar trebui să faci cursuri specializate”, a susţinut secretarul de stat în Ministerul Energiei.

ANPC a organizat, luni, evenimentul “Protejarea consumatorului român în contextul pandemiei. Un consumator european informat este un consumator protejat!”, dedicat Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, sărbătorită anual pe data de 15 martie.

 

Articolul precedentBursele din întreaga lume – vedetele pandemiei
Articolul următorANAF, veste buna legată de TVA, dar transmisă cu întârziere și confuz