Presiunea uriașă pe care transportatorii au pus-o asupra Guvernului în ultimul an este la un pas să dea rezultate. Executivul pregătește o Ordinanță de urgență anti-Uber.

 

Taximetriștii protestează de ani de zile împotriva aplicațiilor care permit transportul în regim de taxi fără licență adecvată și fără să respecte legislația căreia i se supun firmele de transport.

Acum, Guvernul PSD-ALDE pare să fi cedat presiunii. Ministerul Dezvoltării a scos în dezbatere publică pe 1 martie un Proiect de OUG pentru instituirea unor masuri in domeniul transportului rutier, precum si de modificare a Legii 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere.

Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului se propune eliminarea expresiei „în mod repetat”, de la art. 55, pct. 3, lit. h) din Legea nr. 38/2003 astfel încât, sancţiunea să fie aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea de transport public contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără respectarea prevederilor art. 7 alin. (2) sau, după caz, ale art. 7 alin. (3), se spune în Nota de fundamentare a OUG-ului.

Guvernul invocă „necesitatea asigurării continuităţii transportului de persoane contra cost prin servicii regulate în trafic interjudețean după data de 30 iunie 2019, pericolul afectării grave a activității economice a operatorilor economici, în condițiile în care prevederea legală în vigoare le interzice efectuarea transportului de persoane prin servicii regulate în trafic interjudețean după această dată, afectarea nevoilor de mobilitate a cetățenilor, precum și riscul consecințelor ce decurg din suspendarea de către instanțele de judecată a unor prevederi ale actului normative ce reglementează procedurile și criteriile de atribuirea a unui nou Program de transport interjudețean”.

Principalul argument adus de Minister: amploarea maximă a imposibilităţii sancţionării faptelor de piraterie în transportul de persoane în regim de taximetrie, întrucât, caracterul repetitiv al faptei contravenţionale este ambiguu şi imposibil de măsurat.

Ministerul Dezvoltării acuză „perpetuarea efectuării transportului public, contra cost, de persoane cu un autoturism”, fără a deţine pentru acesta autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă, „conducând la calitatea necorespunzătoare a serviciului de taximetrie şi a creşterii evaziunii fiscale”.

Măsura MDRAP vine în contextul în care taximetriştii au protestat în mai multe rânduri împotriva aplicaţiilor Uber şi Taxify care, au susţinut ei, îi lasă fără clienţi. Aceştia au cerut Guvernului să schimbe Legea Taximetriei.

Ce riscă șoferii care transportă alte persoane contra-cost (inclusiv autostop) sau chiar marfă contra cost: amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei aplicabilă persoanelor fizice sau juridice.

Proiectul de OUG vine după ce reprezentanţii Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) au avut discuţii cu ministrul Transporturilor Răzvan Cuc şi ministrul Dezvoltării Regionale Daniel Suciu. Aceştia au solicitat acest proiect de OUG care să modifice Legea taximetriei, ameninţând că în caz contrar vor relua protestele.

Articolul precedentAvertisment șocant: economia globală a intrat deja în recesiune
Articolul următorTeodorovici, avertizat de economiștii UE în legătură cu OUG 114