Actul normativ aprobă contractul de finanţare în valoare de 600 milioane euro între România şi Banca Europeană de Investiţii, pentru construirea A7.
Proiectul este unul dintre obiectivele cuprinse în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi face parte din lista proiectelor incluse în Master Planul General de Transport al României, arată comunicatul de presă al Executivului.
Proiectul va fi finalizat în anul 2025, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de 48 de luni de la data semnării Contractului de finanţare. Conform prevederilor Contractului, împrumutul poate fi tras în maxim 20 tranşe, valoarea minimă a unei tranşe fiind de 30 milioane euro. Împrumutul acoperă până la 50% din costul total al Proiectului. Nu sunt eligibile cheltuielile cu TVA şi cele privind exproprierile.
Autostrada A7 între Ploieşti şi Paşcani va avea o lungime de 319 km, şi va avea două benzi de circulaţie pe fiecare sens. Pentru facilitarea implementării, proiectul a fost divizat în 4 secţiuni, respectiv:
– Ploieşti – Buzău, cu o lungime de 63,25 km;
– Buzău – Focşani, cu o lungime de 82,44 km;
– Focşani – Bacău, cu o lungime de 95,9 km;
– Bacău Paşcani, cu o lungime de 77,39 km.
Realizarea acestei investiţii va conduce la călătorii rapide si fiabile pe distanţe lungi, precum şi pe relaţii de navetă, prin reducerea timpului de călătorie şi creşterea viteze. Totodată, va creşte siguranţa în traficul rutier şi impactul negativ asupra mediului.
Guvernul va transmite proiectul de lege Parlamentului cu solicitarea de a fi analizat în procedură de urgenţă.
Potrivit comunicatului de presă al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, realizarea autostrăzii Ploieşti – Paşcani a fost aprobată prin H.G. nr. 522/2021 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Autostrada Ploieşti– Buzău”, judeţele Prahova şi Buzău, H.G. nr. 130/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Autostrada Buzău–Focşani”, judeţele Buzău şi Vrancea, H.G. nr. 903/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Autostrada Focşani–Bacău”, judeţele Vrancea şi Bacău şi H.G. nr. 688/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Autostrada Bacău–Paşcani”, judeţele Bacău, Neamţ şi Iaşi.
Valoarea totală astfel aprobată este de 30.666,578 mil. lei, TVA inclus. Obiectivul de infrastructură beneficiază de fonduri alocate de la bugetul de stat din anul 2021, la titlurile X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 şi XIII Proiecte cu finantare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR. Valoarea totală alocată Proiectului prin PNRR este de aprox. 1.949,11 mil.eEuro (reprezentând aproximativ 9.587,481 mil. lei).
Implementarea va fi asigurată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin C.N.A.I.R., în calitate de agenţie de implementare. În această calitate, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii i se deleagă întreaga autoritate şi responsabilitate privind realizarea autostrăzii şi utilizarea fondurilor alocate acestuia.
Ministerul Finanţelor, pe de o parte, şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A, pe de altă parte, vor încheia un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile şi obligaţiile pârţilor în ceea ce priveşte realizarea obiectivului de infrastructură şi executarea contractului de finanţare.
Echivalentul în lei al valorii împrumutului se cuprinde în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ca parte a cheltuielilor aferente realizării autostrăzii, în cadrul sumelor alocate anual cu această destinaţie de la bugetul de stat.
Tragerile în cadrul împrumutului vor fi efectuate de către Ministerul Finanţelor, conform prevederilor Contractului de finanţare, în baza raportărilor/evidenţelor furnizate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin CNAIR, privind cheltuielile/activităţile eligibile efectuate în cadrul împrumutului.
Sumele trase din împrumut de către Ministerul Finanţelor vor avea destinaţiile prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv finanţarea deficitului bugetului de stat şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale.