Operatorul aerian low cost Ryanair va anula, vineri, un zbor din şase, după ce piloţii din Germania ai Lufthansa şi cei din Olanda ai KLM au anunţat că se vor alătura grevei de 24 de ore planificată în Irlanda, Suedia şi Belgia, în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival, transmite Reuters.
Operatorul aerian irlandez a anulat, deja, 146 de curse programate pentru vineri, ca rezultat al mişcărilor de protest planificate în Irlanda, Suedia şi Belgia.
Cu cele 250 de anulări cauzate de greva din Germania, vor fi aproape 400 de zboruri anulate în data de 10 august, sau 17% din cele peste 2.400 de curse aeriene programate în acea zi în Europa.
Şi sindicatul VNV al piloţilor olandezi a anunţat că va declanşa o mişcare de protest vineri, după ce Ryanair a ameninţat că se va adresa tribunalului pentru a-i împiedica pe angajaţii din Olanda să facă grevă în timpul verii.
„Nu vrem să schimbăm modelul de afaceri al Ryanair, dar încă putem schimba multe alte lucruri”, a afirmat directorul operaţional Peter Bellew, citat de agențiile de știri.
Acesta a dat asigurări că operatorul aerian irlandez este dispus să analizeze o componentă variabilă a salarizării.
Anul acesta, acţiunile Ryanair au scăzut cu peste 10%. Miercuri, titlurile au închis la Bursă în creştere cu 1%, la 13,60 euro.
Directorul de marketing al Ryanair, Kenny Jacobs, a declarat miercuri că, în mod obişnuit, compania operează 250 de curse aeriene din şi spre Germania, folosind echipaje locale. Pasagerii care şi-au rezervat bilete la aceste zboruri îşi vor putea primi banii înapoi sau vor putea schimba gratuit data plecării, a adăugat Kenny Jacobs.
Sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) a anunţat miercuri că piloţii Ryanair din Germania vor declanşa o grevă de 24 de ore vineri, la ora 01:01 GMT.
Sindicatul cere îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor pentru piloţii Ryanair, dar reprezentanţii VC au anunţat miercuri că operatorul aerian a exclus orice creştere salarială.
Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.
Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.
Comments are closed.