Grevă iminentă în transportul public din Capitală. Sindicaliștii amenință cu paralizarea Bucureștiului în prag de an școlar dacă nu primesc salarii mai mari și anumite sporuri.

Angajații Societății de Transport București ameninţă cu greva dacă negocierile pe tema contractului colectiv de muncă nu vor avea drept rezultat și creșteri de salarii și acordarea mai multor sporuri. Aceștia au anunțat că ar putea declanșa greva odată cu începerea anului școlar. Sindicatul Transportatorilor din București acuză administrația că încearcă să introducă sporul de vechime, dificultate și LPI în salarii pentru a diviza salariații și a diminua impactul creșterii salariului minim pe economie la nivel de STB SA.declanșarea grevei va fi în preajma începerii anului 

Anunțul a fost făcut de directorul STB, Adrian Criț. Acesta mai susține că sindicaliștii care amenință cu greva solicită „glisarea, pentru că în momentul de față contractul colectiv de muncă e structurat pe Anexa 2 pe anumite grile de salarizare pe fiecare funcție din cadrul societății și practic doresc majorarea acestor grile de salarizare cu două unități. Asta înseamnă că la venitul mediu, fiecare angajat va câștiga undeva net o valoare de circa 700 de lei”.

Sindicaliștii din transportul public pe Capitală nu sunt la prima grevă. La începutul anului trecut transportul public a fost aproape paralizat în București de cinci zile de grevă STB, în perioada 20-25 ianuarie 2022. Urmările protestului ilegal al sindicaliștilor din STB au fost concedierile operate în luna aprilie în rândul șoferilor și vatmanilor. Un număr de 222 de șoferi și de vatmani au primit atunci decizia de desfacere a contractului de muncă. Iar alți 490 au fost sancționați cu diminuarea salariului, cu 5-10%, pe o perioadă între una și trei luni.

Director STB: Un șofer STB sau un vatman câștigă în prezent peste 1.300 de euro – Ce este „sporul de burduf”, cerut de sindicaliști

Directorul STB, Adrian Criț, a explicat că un șofer STB câștigă în prezent peste 6.600 de lei net pe lună și că sindicaliștii ar mai fi cerut și un așa-numit ”spor de burduf”.

”Impactul bugetar, urmare a solicitărilor sindicatului reprezentativ, e de circa 123 de milioane de lei pe an. E o sumă pe care STB nu și-o permite astăzi. Noi ne dorim să negociem în continuare. E adevărat că ieri am primit o notificare din partea sindicatului, vizavi de începerea conflictului colectiv de muncă. Potrivit legislației privind protecția socială, noi suntem obligați să răspundem în trei zile solicitărilor sindicatului, urmând ca după aceea probabil să intrăm într-o zonă de conciliere cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă București (…). Angajații noștri beneficiază de niște salarii OK, din punct de vedere a ceea ce există la nivel național. Salariul mediu brut pentru prima jumătate a anului, urmare a depunerii sitațiilor financiare, e de 8.000 de lei. Vă dați seama? Sunt niște salarii destul de OK la nivelul societății (…). Tot urmare a analizei efectuate pe prima jumătate a anului, salariul mediu net pentru șoferii și manipulanții de la tramvaie este de 6.616 lei. E o realitate cu care ne confruntăm. Pe lângă drepturile salariale suplimentate foarte mult, sunt și alte solicitări, care de asemenea impactează bugetul societății și aș exemplifica majorarea numărului de zile de concediu cu două zile pentru fiecare categorie de personal, tichete sociale mărite, tichete de masă mărite” a declarat directorul STB, Adrian Criț, la RFI România.

Despre „sporul de burduf”, Adrian Criș, a mai precizat că „nu l-ar numi așa. E adevărat că s-a solicitat ca șoferii care conduc vehicule cu o lungime mai mare să beneficieze de sporuri suplimentare de linie (…). Eu consider că pregătirea profesională a șoferilor e aceeași, șoferii se schimbă pe vehicule, nu e nici un șofer proprietarul vehiculului și atâta vreme cât cu toții conduc pe aceleași linii, nu văd de ce să apară diferențieri”.

Adrian Criț cere revendicări realiste din partea sindicaliștilor STB

„Reprezentanții Societății de Transport București au negociat începând cu data de 18 iulie noile clauze din viitorul contract colectiv de muncă, clauze pe care sindicatul reprezentativ din cadrul societății și le dorea implementate. Cert e însă că solicitările lor trebuie să țină seama de bugetul de venituri și cheltuieli al societății și de contractul de delegare pe care noi îl avem cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov. Noi putem și admitem că luând în considerare inflația existentă și salariile angajaților, e normal să crească cu un indice care să țină seama de acest deficit, dar pe de altă parte, trebuie să fie niște propuneri realiste. Noi am plecat la negocieri având o propunere inițială, noi, administrația, vizavi de introducerea sporurilor permanente în salariu, astfel încât odată cu majorarea salariului minim pe economie, societatea să nu fie nevoită să ofere niște bugete substanțiale pentru cheltuiala cu personalul, luând în considerare că sporurile pe care le dețin angajații în momentul de față sunt unele foarte mari. Pe de altă parte, trebuie să ținem seama și de măsurile de austeritate, care vor fi implementate la nivel național pentru toate companiile ce au ca acționari statul român sau unitățile administrativ-teritoriale”, a mai declarat directorul STB, la RFI România.

Articolul precedentMarcel Ciolacu va prezenta pachetul de reforme fiscal-bugetare în 2-3 zile: „Nimeni nu-l va trece noaptea, pe furiș”
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Firma cu un singur angajat care modernizează Gara de Nord

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau