Oficiul federal de combatere a cartelurilor din Germania a anunțat lansarea unei investigații împotriva platformei chineze de comerț online temu.com, suspectată că ar impune comercianților condiții nedrepte privind prețurile produselor vândute pe platformă.
Andreas Mundt, președintele autorității antitrust germane, a declarat: „De aproape un an, platforma de vânzări este deschisă și pentru comercianții germani. Anchetăm suspiciunea că Temu ar putea impune condiții inacceptabile privind stabilirea prețurilor pentru comercianții de pe piața germană”
Investigația vizează compania-mamă Whaleco Technology Limited, cu sediul în Dublin, și urmărește să verifice dacă comerțul online a fost manipulat pentru a dezavantaja concurența.
Mundt a explicat că astfel de practici pot reprezenta o amenințare gravă pentru concurență și ar putea duce la creșteri de prețuri și pe alte canale de vânzare.
Platforma Temu are în Germania aproximativ 19,3 milioane de utilizatori activi, ceea ce reprezintă peste un sfert din populația adultă a țării.
Compania este deja sub investigație la nivelul UE pentru presupuse încălcări ale legislației privind platformele digitale și comerțul online.























