Ucraina a semnat acorduri cu toţi operatorii din ţările vecine, inclusiv România, pentru a asigura tranzitul de gaze naturale, scrie agenţia de ştiri Unian din Ucraina, care precizează că a început să furnizeze gaz rusesc către UE în cadrul noului acord.
Operatorul sistemului de transport al gazelor din Ucraina, noul „Gas TSO of Ukraine”, a semnat acorduri cu toţi operatorii din ţările vecine, şi anume în Polonia, Ungaria, România, Republica Moldova, Slovacia şi Rusia.
„Acum au fost create toate bazele tehnice şi legale necesare pentru lansarea cu succes a societăţii Gas TSO din Ucraina şi pentru tranzitul continuu de gaze prin sistemul ucrainean din Federaţia Rusă către ţările europene începând cu 1 ianuarie 2020”, a anunţat compania Gas TSO din Ucraina, într-o declaraţie.
Ultimul acord de interconectare a fost semnat cu Eustream din Slovacia. Cei doi operatori au convenit să coopereze prin regulile europene începând cu 1 ianuarie 2020, la staţiile de contorizare a gazelor din Budince şi Uzhgorod-Velke Kapusany.
De asemenea, se menţionează că acordul de interconectare cu Gazprom a fost inclus în pachetul de acorduri necesare pentru extinderea tranzitului de gaze prin Ucraina până în 2025. În consecinţă, Naftogaz a semnat cu Gazprom un acord de decontare şi un acord de tranzit pentru cinci ani.
Anterior, Gas TSO din Ucraina nu a putut să înceapă colaborarea cu Gazprom şi alţi operatori vecini în conformitate cu normele europene, deoarece astfel de posibilităţi au fost blocate de un contract de tranzit pe termen lung între Naftogaz şi Gazprom, care urma să expire la 1 ianuarie 2020.
Încă din dimineaţa zilei de 1 ianuarie, Gas TSO din Ucraina a raportat că primii metri cubi de gaz au fost deja furnizaţi în UE în cadrul unui nou contract de tranzit.
„De acum înainte, [livrarea] este în conformitate cu normele europene la punctele de interconectare. Sistemul de tranzit funcţionează normal”, se arată în comunicat.
Pe 30 decembrie, Ucraina şi Rusia au semnat un nou contract de tranzit pentru gazele naturale, pentru o perioadă de cinci ani, obligând gigantul rus Gazprom să pompeze minimum 65 miliarde metri cubi de gaz prin Ucraina în primul an şi 40 miliarde mc în următorii patru ani.
Tot la 30 decembrie, Ucraina şi Gazprom au semnat un acord de soluţionare privind o amendă de 7,4 miliarde de dolari, pe care Comitetul Antimonopol al Ucrainei a impus-o anterior gigantului rus. La 31 decembrie, Andriy Kobolyev, CEO-ul Naftogaz, a declarat că Ucraina în următorii cinci ani va câştiga cel puţin 7,2 miliarde de dolari pentru tranzitul gazelor ruseşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].