Gaura în buget s-a mai astupat. Deficit de 11,9 miliarde lei, la șapte luni

Prăpastia deficitului bugetar s-a mai îngustat, în primele șapte luni din 2018, ajungând la 1,26% din PIB, față de 1,61% din PIB, în primele șase luni ale anului.

Gaura la buget este de 11,9 miliarde lei, față de 14,97 miliarde lei în semestru.

Cheltuielile de personal au continuat să crească, fiind cu 25,1% mai mari comparativ cu primele şapte luni din 2017, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-a majorat cu 8,5%. Creşteri semnificative s-au înregistrat atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare.

Subvenţiile au fost mai mari cu 6,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar dobânzile au crescut cu 20%, reprezentând 0,9% din PIB, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut raportat la perioada similară din 2017 cu 13,1%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1100 lei, de creşterea nivelului indemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum şi majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.

Potrivit datelor MFP, în primele şapte luni din 2017, deficitul a fost de 5,1 miliarde lei, respectiv 0,63% din PIB.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 160,8 miliarde lei, reprezentând 17% din PIB, au fost cu 13,9% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Au crescut încasările din contribuţiile de asigurări (+37,5%) şi din veniturile nefiscale (+20,7%).

MFP precizează, totodată, că în luna iulie 2018 s-a constatat o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA. Acestea au crescut cu 35,9% faţă de realizările aceleiaşi luni din 2017, ajungând la o valoare de 31,9 miliarde lei pe primele şapte luni ale anului în curs, ceea ce reprezintă o creştere cu 9,8% faţă de perioada similară a anului precedent. Veniturile din accize au fost în sumă de 15,6 miliarde lei (1,7% din PIB) cu 9,2% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.

S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 22,7% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. De asemenea, se înregistrează o diminuare cu 32,0% faţă de aceeaşi perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate au fost de 7,6 miliarde lei cu 16,7% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeaşi perioadă.

În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului general consolidat, acestea au fost în sumă de 172,8 miliarde lei, cu 18% mai mari faţă de perioada ianuarie-iulie 2017.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 10,9 miliarde lei, cu 29,8% mai mari.

Articolul precedentTrump atacă Google, Facebook și Amazon: „Cenzură, antitrust!”
Articolul următorRomânii construiesc tot mai multe case, în special la țară

21 COMENTARII

  1. … [Trackback]

    […] Find More on to that Topic: realitateafinanciara.net/gaura-in-buget-s-a-mai-astupat-deficit-de-119-miliarde-lei-la-sapte-luni/ […]

  2. … [Trackback]

    […] Find More here to that Topic: realitateafinanciara.net/gaura-in-buget-s-a-mai-astupat-deficit-de-119-miliarde-lei-la-sapte-luni/ […]

  3. … [Trackback]

    […] Find More on on that Topic: realitateafinanciara.net/gaura-in-buget-s-a-mai-astupat-deficit-de-119-miliarde-lei-la-sapte-luni/ […]

  4. … [Trackback]

    […] Here you will find 22634 additional Info on that Topic: realitateafinanciara.net/gaura-in-buget-s-a-mai-astupat-deficit-de-119-miliarde-lei-la-sapte-luni/ […]

  5. … [Trackback]

    […] Here you can find 64994 additional Info on that Topic: realitateafinanciara.net/gaura-in-buget-s-a-mai-astupat-deficit-de-119-miliarde-lei-la-sapte-luni/ […]

  6. … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: realitateafinanciara.net/gaura-in-buget-s-a-mai-astupat-deficit-de-119-miliarde-lei-la-sapte-luni/ […]

  7. … [Trackback]

    […] There you can find 22337 more Information on that Topic: realitateafinanciara.net/gaura-in-buget-s-a-mai-astupat-deficit-de-119-miliarde-lei-la-sapte-luni/ […]

  8. … [Trackback]

    […] Information on that Topic: realitateafinanciara.net/gaura-in-buget-s-a-mai-astupat-deficit-de-119-miliarde-lei-la-sapte-luni/ […]

  9. … [Trackback]

    […] Read More to that Topic: realitateafinanciara.net/gaura-in-buget-s-a-mai-astupat-deficit-de-119-miliarde-lei-la-sapte-luni/ […]

  10. … [Trackback]

    […] Info to that Topic: realitateafinanciara.net/gaura-in-buget-s-a-mai-astupat-deficit-de-119-miliarde-lei-la-sapte-luni/ […]

  11. … [Trackback]

    […] Read More here to that Topic: realitateafinanciara.net/gaura-in-buget-s-a-mai-astupat-deficit-de-119-miliarde-lei-la-sapte-luni/ […]

Comments are closed.