Românii își ridică tot mai multe case, iar zona rurală a absorbit în iulie 60% din numărul total al autorizațiilor de construire.
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut în primele 7 luni ale acestui an cu 7,6%, faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, ajungând la 24.950, informează un comunicat publicat vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În aproape toate regiunile de dezvoltare s-au înregistrat creșteri în perioada ianuarie – iulie 2018, comparativ cu intervalul similar al anului trecut, respectiv în Vest (+412 autorizaţii), Sud-Muntenia (+411), Sud-Vest Oltenia (+385), Bucureşti-Ilfov (+252), Nord-Vest (+149), Centru (+114) şi Sud-Est (+73). Doar în regiunea de dezvoltare Nord-Est s-a consemnat o scădere a autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (- 36 autorizaţii).
În luna iulie s-au eliberat 4.430 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,7% faţă de aceeaşi lună a anului precedent şi cu 3,5%, faţă de luna iulie 2017.
Din cele 4.430 de autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale eliberate în iulie, 59,6% sunt pentru zona rurală, iar restul de 40,4% au fost eliberate pentru construcții din zona urbană.
Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere, în iulie comparative cu iunie, a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale de 197 autorizaţii, creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+282 autorizaţii), Nord-Est (+48), Centru (+18) şi Sud-Muntenia (+2), iar scăderi în Sud-Est (-72 autorizaţii), Vest (-39), Nord-Vest (-25) şi Sud-Vest Oltenia (-17).
În luna iulie 2018 faţă de aceeaşi lună a anului precedent, autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri au crescut cu 148, creşterea fiind consemnată în zonele Bucureşti-Ilfov (+150 autorizaţii), Sud-Muntenia (+59), Nord-Vest (+54) şi Nord-Est (+33). De asemenea, scăderi au fost înregistrate în regiunile Vest (-104 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-17), Centru (-14) şi Sud-Est
(-13).
Autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor.
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 60450 more Information on that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 26854 additional Information on that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 65988 additional Information on that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 76793 more Information to that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 85080 more Info on that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: realitateafinanciara.net/romanii-construiesc-tot-mai-multe-case-in-special-la-tara/ […]