Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a prezentat în cadrul unei postări pe rețelele de socializare, o serie de imagini spectaculoase cu podul suspendat peste Dunăre. Acesta a prezentat pe scurt stadiul lucrărilor aflate în derulare.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a postat, luni, 2 august, pe rețelele de socializare un mesaj în care anunța faptul că atât podul cât și drumurile de legătură se apropie de stadiul de 50% în ceea ce privește nivelul de realizare. Drulă a subliniat că în prezent se lucrează la blocurile de ancoraj, la turnurile podului, unde se pregătește terenul pentru montarea ulterioară a cablului principal, astfel că se montează schele și cablul de tragere. De asemenea, s-a făcut referire și la drumurile de legătură de pe malurile Brăila și Tulcea.

”Podul de la Brăila: Lucrările avansează bine. Imagini proaspete de pe unul dintre cele mai spectaculoase șantiere din țară: podul suspendat peste Dunăre de la Brăila. La ce se lucrează acum: la blocurile de ancoraj; la turnuri, unde se pregătește terenul pentru montarea ulterioară a cablului principal – se montează schele, cablul de tragere; la drumurile de legătură de pe malurile Brăila și Tulcea, complet deblocate anul acesta. Aici se fac decopertări, săpături pentru podețe și se toarnă beton pentru fundația acestora. Stadiul fizic pe întreg proiectul (pod și drumuri de legătură) se apropie de 50%. Imaginile de mai jos sunt capturi din filmarea cu drona a pasionatului de infrastructură Adisan”, a postat ministrul pe rețelele de socializare.

În data de 25 iulie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că se fac lucrări la terasamente de la km 2+560 până la km 4+560 pe malul Brăila, din cadrul proiectului de infrastructură „Pod Suspendat Brăila”. 

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentComisia Europeană a aprobat PNRR-ul Cehiei. România rămâne în lotul restrâns al restanțierilor
Articolul următorDanemarca, Estonia, Letonia şi România, cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale din UE, în iunie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau