Legea de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), votată în Parlament și ajunsă în faza de promulgare a fost atacată de către PNL la Curtea Constituțională.

Liberalii acuză modalitatea prin care legea a fost adoptată legea, cu încălcarea principiului bicameralismului, lipsa de claritate a prevederilor din actul normativ și privarea bugetului de stat de aportul dividendelor aferente acțiunilor deținute de stat la companiile incluse în fond.

De, asemenea, în forma finală în care a fost votată legea se încalcă libera concurență iar alte articole nu asigură suficientă transparență pentru funcționarea FSDI.

Camera Deputaților a votat în 6 iunie, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege pentru înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), care va gestiona acțiunile deținute de stat la cele mai performante companii. Proiectul a intrat la vot cu modificări substanțiale operate pe repede înainte în Comisia pentru politică economică din Camera Deputaților.

Cele mai importante modificări față de forma votată deja de Senat, modificări apărute în ultima zi dinaintea votului. Toate modificările au fost propuse de grupul PSD din Comisia pentru politică economică, potrivit documentului oficial de pe site-ul Camerei Deputaților:

  • Capitalul social al FSDI subscris integral crește de la 1,85 miliarde de lei la 9 miliarde de lei. O sumă uriașă pentru România, care nu e clar cum va fi folosită. La constituire, statul va vărsa în conturile acestei companii 200 de milioane de lei, urmând ca restul până la 9 miliarde de lei să fie vărsați în următorii 5 ani.
  • Numărul companiilor ale căror acțiuni vor face parte din capitalul social al Fondului s-a mărit cu 10, ajungând la 33. Printre ele se numără ”bijuteriile” economiei, companii extrem de profitabile, care vor putea fi privatizate de FSDI fără un control real pe procesul de privatizare: Hidroelectrica, pachetul de acțiuni de la OMV Petrom, Antibiotice Iași, Oil Terminal, Nuclearelectrica, CE Oltenia, CFR SA, Poșta Română.
  • Dispare filtrul de control al performanței FSDI. Astfel, versiunea legii care se votează azi în Parlament elimină comitetul consultativ care avea rolul unui cenzor al Fondului. Este eliminat articolul din versiunea votată de Senat în 18 aprilie și care statua ”că Indicatorii de performanţă pe termen mediu şi lung se elaborează de către Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al statului ca acţionar unic al FSDI, prin consultarea cu un comitet consultativ şi se aprobă de către Guvern, împreună cu strategia investiţională. Comitetul consultativ prevăzut la alin. include 3 reprezentanţi ai Guvernului şi câte un reprezentant al Băncii Naţionale a României, al Autorităţii de Supraveghere Financiară, mediului academic, industriei financiar-bancare, Parlamentului şi societăţii civile. Comitetul se constituie prin ordin al ministrului finanţelor publice”.
Articolul precedentAntreprenori, luați banii statului! Subvenții de până la 1.350 lei/lună
Articolul următorRomânia, campioana Europei la creșterea salariilor

Comments are closed.