Guvernul ar trebui să reia procesul de listare la bursă a Hidroelectrica, susțin reprezentanții Franklin Templeton Investments România, administratorul Fondului Proprietatea, acționar minoritar al companiei energetice. Marile fonduri de investiții sunt deja interesate, iar contextul de criză, n-ar avea ca efect o subevaluare a celui mai mare producător de energie din România, a declarat, joi, Marius Dan, senior vicepreşedinte FTIR.                                                                                                      „Avem o situaţie ciudată: compania şi ministerul vor să facă acest pas (listarea la BVB – N.R.), s-au încheiat procesele de selecţie pentru intermediari, însă avem Legea 314 (care interzice vânzarea acţiunilor la companii în cadrul cărora statul are participațiuni, indiferent de pondere – N.R.), care încetineşte procesul”, a afirmat oficialul FP.

Dan a mai afirmat că temerea pe baza căreia a fost aprobată legea 314 și anume că, în contextul crizei economice mondiale, companii profitabile din portofoliul statului ar putea fi subevaluate și vândute, n-ar fi intemeiată.

„Nu putem vorbi despre o eventuală subevaluare, pentru că Hidroelectrica e unică la nivel global, în special în Europa, pentru că nu există active care să aibă producţie pur hidro. Hidroelectrica ar atrage categorii noi de investiţi în piaţa locală de capital, care aşteaptă această listare. Hidroelectrica ar putea pune România pe harta mai multor tipuri de investitori: fondurile de ESG (Environmental, Social, Governance – n. r.), fondurile de infrastructură, fondurile de utilităţi, fondurile de dividend income. Pentru că, dacă ne uităm la capacitatea companiei să plătească dividende, e o capacitate extraordinară”, a completat vicepreşedintele FP.

O cerere atât de mare va duce la o evaluare corectă, a mai spus el.

„Legea 324 trebuie să fie abrogată, pentru a permite procesului de listare să continue şi anul viitor să vorbim de o companie deja listată, pentru că Hidroelectrica este pregătită”, a subliniat Marius Dan, potrivit Agerpres.

 

Articolul precedentNelu Tătaru propune prelungirea stării de alertă
Articolul următorOrban: Am atras, în 10 luni, aproape 2,7 miliarde de euro din fonduri europene