FMI: Inflația în Venezuela va atinge 1.370.000 la sută la finele anului

Rata anuală a inflației din Venezuela va crește până la 1,37 milioane la sută până la sfârșitul anului, guvernul neputând să acopere un deficit bugetar în creștere prin tipărirea de bani, potrivit unui raport al Fondului Monetar Internațional publicat marți.

Această estimare din cele mai recente previziuni economice mondiale ale FMI este în creștere față de prognoza de 1 milion la sută realizată de FMI în iulie și de peste o sută de ori mai mare decât cea estimată în ianuarie, la 13.000 de procente. Privind în perspectivă, prețurile de consum vor crește cu 10 milioane la sută în 2019, potrivit raportului menționat.

Dinamica inflației în Venezuela, sursa: tradingeconomics.com

 

Ce înseamnă aceste cifre? Nu este complicat: în cazul unei inflații de 100 la sută prețurile se vor dubla. În cazul uneia de 1.000 la sută, acestea cresc de 10 ori. Daca se adeverește estimarea FMI, la finele anului, în Venezuela, prețurile vor înregistra o creștere de 13.700 de ori față de finele anului trecut. Prin comparație, cea mai mare rată a inflației înregistrată în România postdecembristă a fost de 316 la sută, la finele anului 1993.

În rest, Fondul Monetar și-a menținut previziunile economice pentru Venezuela față de iulie, păstrând estimarea că produsul intern brut va scădea cu 18% în 2018 – reprezentând un al treilea an consecutiv de scădere a PIB-ului cu două cifre, pe măsură ce producția de petrol scade și instabilitatea politică crește.

Anii de politici greșite care au fost combinate cu o scădere a producției până la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii de către industria petrolieră a țării, au trimis economia în picaj. Cu toate acestea, chiar și în condițiile în care rezervele valutare au scăzut drastic și lipsurile masive de alimente și medicamente s-au accentuat, administrația președintelui Nicolas Maduro a rezistat în mare parte eliminării unui set de măsuri etatiste în economie, incluzând controlul valutar, pe care economiștii îl citează drept un factor major în criza financiară din Venezuela.

Maduro a ridicat salariul minim de 24 de ori de când a preluat mandatul în 2013 pentru a combate efectele inflației asupra populației, inclusiv o creștere, în luna august, de peste 3.000% până la 1.800 bolivari, sumă care acum nu reprezintă nici măcar 20 de dolari pe lună.

Articolul precedentFitch reafirmă ratingul Transelectrica la BBB, cu perspectiva stabilă. Cotația, în usoară scădere
Articolul următorInflația s-a menținut și în septembrie la peste 5%

Comments are closed.