Premierul Florin Cîțu susține că accelerarea campaniei de vaccinare este singura cale de revenire cât mai rapidă la normalitate și că se gândește să ofere facilități tuturor celor care contribuie la suucesul demersului. Șeful Guvernului a invocat posibilitatea ca restaurantele sau hotelurile care solicită documente de vaccinare să poată funcționa chiar și la capacitatea maximă.

Este clar că vom putea merge fără mască pe plajă sau la munte, dar putem vorbi și de facilități pentru cei care se vaccinează. Putem vorbi despre restaurante care pot ajunge la capacitate 100% pentru persoane vaccinate, chiar și hoteluri,” a precizat Cîțu.

De altfel, premierul a subliniat că în întreaga lume se conturează tot mai clar abordarea de a fi cât mai duri cu cei care nu respectă regulile și de a acorda facilități pentru cei care le respectă.

Cîțu a evitat însă un răspuns ferm in ceea ce privește data renunțării la mască în spațiul public, afirmând că totul depinde de evoluția procesului de imunizare. „Aș prefera să așteptăm 1 august, ați văzut că în Israel au așteptat până la 60%. (…) Când au avut o rată de vaccinare peste 30% au exista facilități pentru persoanele vaccinate și penalități pentru cei care nu respectă regulile. Vedem că și Germania se mișcă în aceeași direcție în acest moment. (…) Avem dozele de vaccin, trebuie doar să mergem și să ne vaccinăm. Acum nu mai este nevoie nici de programare, nu mai există nicio scuză. Dacă vrem să ieșim din pandemie trebuie să ne vaccinăm”, a mai afirmat șeful Guvernului.

Articolul precedentEstimare Erste Group, PIB-ul României va crește cu 4,2%, dar evoluția vaccinării e crucială
Articolul următorCîțu: Guvernul nu poate majora salariul minim fără discuții cu patronatele și sindicatele