Prim-ministrul Florin Cîţu a avut luni, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegaţie a Băncii Mondiale, condusă de Anna Bjerde, vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală, în cadrul căreia a prezentat, între altele, reformele asumate de Guvern privind pensiile şi salarizarea în sistemul public.

Premierul a prezentat reforma pensiilor – asigurarea sustenabilităţii fiscale şi a echităţii în acest sistem, precum şi reforma salarizării în sistemul public, subliniind că trebuie întărită legătura dintre salarizare şi performanţă.

Şeful Executivului a mulţumit Băncii Mondiale pentru cooperare şi sprijin în realizarea reformelor, mai ales a celor din domeniul social: educaţie şi sănătate.

Cîţu a adăugat că, în această perioadă în care este şi ministru interimar al Finanţelor, cele mai importante reforme şi obiective ale sale sunt reforma companiilor de stat, modernizarea administraţiei fiscale, e-Facturare, dar şi Banca Naţională de Dezvoltare.

„Prim-ministrul a mai precizat că prin proiectele din PNRR se va pune accent pe digitalizarea sectorului public, dar şi pe economia verde. Totodată, premierul a apreciat sprijinul Băncii Mondiale pentru cele două proiecte din PNRR”, se arată în comunicat.

Conform comunicatului, Banca Mondială a felicitat Guvernul pentru creşterea economică aşteptată în 2021, România fiind printre puţinele ţări în care contracţia economică din 2020 ar urma să fie recuperată în acest an în totalitate.

Totodată, delegaţia a felicitat România şi pentru procesul de vaccinare anti-COVID, se arată în comunicat.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentFlorin Cîțu a anunțat rectificarea bugetară. Va avea în a doua jumătate a lunii august
Articolul următorȘedință EXPLOZIVĂ a coaliției de Guvernare! Ludovic Orban: Rectificarea bugetară se va aproba în coaliție – Florin Cîțu a plecat fără să dea declarații

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau