Firea cere fonduri europene de 283 mil. euro. Ce va face cu banii

PMB anunţă că a depus cereri de finanţare pentru fonduri europene în valoare de 283 milioane euro pentru mai multe investiţii.

Printre acestea se numără achiziţionarea a 100 de tramvaie şi a 100 de autobuze electrice.

„Primăria Municipiul Bucureşti a depus 13 cereri de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional (Por) 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Reducerea Emisiilor de Carbon în Zonele Urbane bazată pe Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă, pentru proiecte având că obiective reducerea emisiilor de echivalent CO2 generate de transportul rutier motorizat la nivelul Municipiului Bucureşti şi îmbunătăţirea eficienţei transportului public de călători, cu o valoare cumulată de aprox. 283 milioane euro”, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului București (PMB).

Potrivit sursei citate, la 17 mai 2018 au fost depuse opt cereri de finanţare în vederea achiziţionării a 100 de tramvaie, investiţie a cărei valoare este de aproximativ 220 milioane euro, din care s-a solicitat asistenţă financiară nerambursabilă de aproximativ 176,4 milioane euro.

La 20 iunie au fost depuse alte patru cereri de finanţare în vederea achiziţionării a 100 de autobuze electrice.

Conform documentului citat, acești bani vor avea următoarele destinații: achiziţionare 29 autobuze electrice necesare îmbunătăţirii transportului public de călători pe traseele 312,313, 368 şi 385, în valoare totală de 75,9 milioane lei; achiziţionare 13 autobuze electrice necesare îmbunătăţirii transportului public de călători pe traseele 137,138, în valoare totală de 34,1 milioane lei; achiziţionare 33 autobuze electrice necesare îmbunătăţirii transportului public de călători pe traseele 173,311,336,381,601 în valoare totală de 86,3 milioane lei; achiziţionare 25 autobuze electrice necesare îmbunătăţirii transportului public de călători pe traseele 300, 330 şi 335 – valoare totală – 65,4 milioane lei.

„De asemenea, la data de 20.06.2018 a fost depusă o cerere de finanțare pentru proiectul de modernizare a liniei de tramvai  pe b-dul G-ral Vasile Milea de la intersecția cu b-dul Timișoara până în dreptul intrării în benzinăria OMV. Valoarea investiției este de aproximativ 6,14 milioane euro, din care s–a solicitat asistență financiară nerambursabilă de aproximativ 6 milioane de euro”, menționează comunicatul PMB.

Articolul precedentGrupul olandez de bere Heineken NV intră pe piața chineză
Articolul următorSindicaliștii îi dau replica lui Teodorovici: ”Dacă 20% din politicieni ar pleca, n-ar simţi nimeni”

Comments are closed.