FIC avertizează: Sistemul public de pensii se erodează constant - Pilonul II este esențial

protest-pensionari2
Consiliul Investitorilor Străini avertizează că sistemul de pensii publice devine tot mai fragil, iar la orizontul anilor 2040 numărul pensionarilor îl va depăși cu mult pe cel al persoanelor active, care pot contribui la formarea bugetului de pensii."Sistemul de economisire pentru pensie este foarte important având în vedere direcţia estimată a evoluţiei demografice a României în următoarele decenii. În acest context considerăm că pensiile obligatorii administrate privat (Pilonul II) sunt esenţiale pentru ca angajaţii de astăzi să-şi poată menţine un nivel de trai satisfăcător la sfârşitul vieţii active”, avertizează FIC.Toate studiile de specialitate arată că în jurul anului 2040 piramida demografică a României va fi de aşa natură încât va pune o presiune mare pe sistemul public de pensii. Din ce în ce mai puţine persoane active vor trebui să asigure veniturile unui număr din ce în ce mai mare de persoane inactive. Pilonul II de pensii, unde banii sunt economisiţi pe termen lung, va putea prelua o parte din această povară financiară, subliniază Consiliul.Mediul de afaceri din România a atras atenţia, în ultimii 5 ani, că politicile publice în care scăderile de taxe şi creşterile cheltuielilor sunt măsuri simultane pot fi un mix destabilizator. Banii economisiţi de angajaţii de astăzi reprezintă nu doar o asigurare pentru viitor, ci sunt şi o sursă importantă de finanţare a economiei şi investiţiilor în prezent, subliniază un comuicat al FIC, făcut public, miercuri."Bunăstarea viitoare a actualilor angajaţi nu trebuie periclitată printr-o abordare pe termen scurt. Situaţii excepţionale, precum mari calamităţi sau războaie, pot pune în discuţie fluxurile financiare din Pilonul II, însă datoria publică şi deficitul trebuie aşezate pe o traiectorie sănătoasă prin alte metode”, arată documentuul.Până în prezent s-au acumulat la Pilonul II o sumă de 42 de miliarde leiAsociaţia subliniază că acei 42 de miliarde de lei."Din punctul de vedere al companiilor membre FIC, contribuţia angajaţilor la Pilonul II nu trebuie sub nicio formă să fie redusă, ci dimpotrivă ar trebui să crească din nou spre 6% (în prezent fiind 3,75%) pentru a asigura un nivel de economisire satisfăcător. Există o tendinţă generală a autorităţilor de a aborda insuficient de dinamicile pe termen lung şi de a împinge rezolvarea unor probleme complexe în viitor, pentru a-şi dedica atenţia doar asupra acelor teme care sunt presante astăzi. Totuşi, sistemele de pensii sustenabile se construiesc în decenii şi FIC încurajează autorităţile să menţină cursul început acum zece ani pentru că experienţa şi calculele dovedesc că aceasta este decizia corectă"arată comunicatul.
Citește și:
- 11:35 - Sindicaliștii de la Șantierul naval Mangalia, discuții tensionate azi cu ministrul Economiei
- 16:33 - Răsturnare de situație la Guvern: reducerea taxelor pentru persoanele cu handicap, adoptată pe ultima sută de metri, după ce fusese scoasă de pe ordinea de zi
- 19:11 - Mediul de afaceri îi cere lui Bolojan să introducă un „Green Card” pentru muncitorii străini și să ia măsuri pentru reîntoarcerea românilor din diaspora
- 10:49 - INS: Numărul salariaților din Capitală, în ușoară scădere în noiembrie 2025
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










