Fabrica de zahăr Lemarco Cristal, avându-l ca acționar majoritar indirect pe americanul George Gellert, președinte al grupului Atalanta Corporation, unul dintre cei mai mari importatori de produse alimentare din SUA, intrată recent în insolvență, va avea de achitat aproape 200 milioane lei, jumătate din sumă fiind însă cerută de omul de afaceri american și compania sa.

Fiscul pretinde alte 14,2 milioane lei, la care se adaugă o listă de aproape 90 de creditori persoane fizice. Profit.ro a anunțat anterior că fabrica a intrat în insolvență acuzând renunțarea pe plan european la cotele de zahăr, care a intensificat concurența și a permis intrarea de cantități mari de zahăr pe piață, potrivit Profit.ro.

George Gellert este președinte al grupului Atalanta Corporation, unul dintre cei mai mari importatori de produse alimentare din SUA, cu vânzări anuale de peste 600 milioane dolari.

Atlanta Corporation face parte din Gellert Global Group, cu venituri anuale ce depășesc 1 miliard de dolari. Fabrica de zahăr Urziceni a fost construită între anii 1974 – 1976 și deschisă în 1977, fiind proprietate de stat până în 1990, iar ulterior fiind privatizată

Anul trecut, fabrica, cu peste 270 de angajați, a avut afaceri de aproape 100 milioane lei, dar a acumulat pierderi de peste 44,3 milioane lei și datorii ce depășesc 133,7 milioane lei, din care 11,3 milioane lei către stat.

Pierderea de anul trecut a fost cea mai mare din ultimii 10 ani, în condițiile în care compania nu a înregistrat profit în acest interval, dar pierderea anuală nu a depășit 15 milioane lei.

Anul trecut compania a asigurat însă și un provizion de 48,4 milioane lei. Fabrica are ca unic asociat compania Lemarco București, unde Gellert este, conform termene.ro, acționar cu 50% alături de persoane fizice din România, la rândul său intrată în insolvență în vara anului trecut, cu datorii totale de peste 174 milioane lei, din care 41,5 milioane lei către stat.

r.

Articolul precedentSancțiunile SUA asupra Rusiei legate de atacul spionajului britanic intră luni în vigoare
Articolul următorROBOR scade să ușureze povara ratelor după concedii

Comments are closed.