Ceea ce era considerat cel mai rău scenariu posibil pentru deznodământul evenimentelor din acest weekend din Italia este pe cale să se producă. Roma a ajuns la punctul când trebuie să găsească soluții la o criză constituțională, generată de disputele privind Uniunea Europeană.

Analiștii prevedeau declanșarea unei crize constituționale generate de impasul formării unui nou guvern, atât timp cât președintele italian, Sergio Mattarella, amenințase că își va opune vetoul său numirii lui Paola Savona în funcția de ministrul al Economiei din cauza euroscepticismului acestuia. Mai ales, dacă cele două partide antisistem care au câștigat majoritatea în Parlament vor fi ferme pe poziție, așa cum de altfel s-a și întâmplat, se va ajunge la organizarea de noi alegeri cu probabilitatea și mai mare ca Mișcarea 5 Stele să repete succesul din martie, iar Liga să obțină și mai multe voturi în detrimentul partidului lui Berlusconi.

Duminică seară, acest scenariu s-a înfăptuit, premierul desemnat al Italiei, Giuseppe Conte, declarând ziariștilor la ieșirea de la discuțiile cu șeful statului că i-a înmânat mandatul pentru formarea „guvernului schimbării” președintelui Mattarella. „Pot să vă asigur că am făcut tot ce se putea pentru a-mi îndeplini misiunea cu care am fost investit”, a adăugat el.

La finalul zilei, liderul Ligii, Matteo Salvini, a spus că în Italia se vor reface alegerile parlamentare.

Președintele Sergio Mattarella, care are dreptul constituțional să numească premierul și miniștrii cabinetului, a respins candidatura economistului în vârstă de 81 de ani, Paolo Savona, adeptul ieșirii Italiei din zona euro și care a criticat ceea ce el numește a fi dominația germană asupra Europei.

Președintele Mattarella a ales de fapt rămânerea Italiei în blocul comunitar cu toate că opțiunea electoratului manifestată la alegeri era cu totul alta.

„Am lucrat mai multe săptămâni, zi și noapte, pentru a da naștere unui guvern care să apere interesele cetățenilor italieni. Dar cineva (sub presiunea cui?) ne-a spus nu „, a scris Matteo Salvini într-o postare pe Facebook, atacând indirect veto-ul președintelui Savona.

„În acest moment, cu onestitatea, coerența și curajul dintotdeauna, trebuie să aveți acum un cuvânt de spus”, a adăugat Salvini într-un apel pentru alegeri anticipate.

Atacul lui Salvini împotriva președintelui a continuat: „Dacă un guvern trebuie să înceapă să fie condiționat de amenințările venite din partea Europei, acel guvern nu va fi susținut de Liga”. Iar liderul Ligii a mai spus că în acest caz va căuta să capete un mandat deplin, în eventualitatea refacerii scrutinului electoral.

„Nu vom mai fi niciodată slugile nimănui. Italia nu este o colonie, nu suntem sclavii germanilor sau francezilor, ai spread-ului (diferenţa dintre randamentul obligațiunilor la zece ani emise de Germania față de cele ale Italiei n.a.) sau ai finanţelor”, a insistat el.

„Italienii mai întâi. Nu renunţ la nimic”, a adăugat el pe Facebook.

La rândul său, președintele Mattarella a declarat că nu el a fost motivul eșecului dramatic de duminică, care, după cum consideră unii analiști, ar putea duce acum la o criză constituțională: „Nimeni nu poate spune că am fost un obstacol pentru formarea unui nou guvern. Sigura propunere problematică pe care am respins-o a fost cea pentru ministrul de Finanțe. Vreau un ministru care să nu riște abandonarea monedei unice. Apartenența la zona euro este fundamentală pentru viitorul Italiei”.

În acest context tensionat, ce se va întâmpla în perioada următoare? Nimeni nu știe cu certitudine, nici măcar cel mai popular politician italian, liderul 5 Stele, Luigi Di Maio, care a declarat la rândul lui că „este neclar ce se va petrece în următoarele luni”.

În același timp, Di Maio, s-a reținut să de vina pe Bruxelles pentru ceea ce s-a întâmplat, acuzând agențiile de rating și spunând doar că este „foarte deranjat” de decizia președintelui Italiei.

Agenția de evaluare financiară Moody’s a anunțat deja că a pus sub supraveghere ratingul Italiei, pe fundalul riscurilor pe care le-ar provoca noua coaliție de guvernare.

Mai există încă o speranță de clarificare a situației și evitarea unei crize constituționale, președintele italian spunând că va anunța curând următorul pas de urmat.

 

Articolul precedentPiețele sunt cu ochii pe FED, pragul inflației de 2% este foarte aproape
Articolul următorRomânia a ajuns Germania din urmă… la prețul motorinei. Vezi cum stăm față de vecinii noștri

Comments are closed.