Deși cifrele oficiale arată că economia duduie, iar inflația scade, realitatea este alta. O treime dintre români sunt în risc de sărăcie.
Aproape o treime (32%) dintre români erau expuşi anul trecut riscului de sărăcie şi excluziune socială, aceasta fiind de departe cea mai mare pondere înregistrată în rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene în anul 2023, arată datele publicate miercuri de Eurostat.
Potrivit oficiului european de statistică, anul trecut 94,6 milioane de persoane din UE (echivalentul a 21% din populaţie) erau supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, adică trăiau într-o gospodărie care se confrunta cu cel puţin una dintre cele trei situaţii: risc de sărăcie, deprivare materială şi sociala severă şi /sau trăiau într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii.
Eurostat precizează că cifra a scăzut uşor comparativ cu 2022, când 95,3 milioane de persoane din UE (21,6% din populaţie) erau supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială.
În rândul statelor membre, cea mai mare pondere a persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra în România (32%), Bulgaria (30%), Spania ( 27%) şi Grecia (26%). Pe de altă parte, cele mai mici ponderi se înregistrau în Cehia (12%), Slovenia (14%), Finlanda şi Polonia (ambele 16%).
În cazul României, ponderea persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială a scăzut de la 34,4% în 2022, până la 32% în 2023.
La nivelul UE, riscul de sărăcie şi excluziune socială era în 2023 mai mare pentru femei decât pentru bărbaţi (22,3% comparativ cu 20,3%). De asemenea, peste o cincime (22,4%) din populaţia UE care trăia într-o gospodărie cu copii dependenţi era în risc de sărăcie şi excluziune socială.