Legea care plafonează dobânzile pentru creditele de consum acordate de IFN-uri a intrat în vigoare de luni, 11 noiembrie. Ca urmare, vor scădea ratele maxime pentru creditele de consum, precum de suma totală rambursată de persoanele împrumutate.
Plafonarea dobânzilor este efectul unei legi aprobate în acest an de Parlament, ca măsură de protejare a consumatorilor, scrie Rador Radio România. Mărusa vine după ani întregi în care românii au fost lăsați pradă ”cămătarilor” legali.
Cum a fost plafonată dobânda, în funcție de valoarea creditului:
– pentru creditele de până la 5.000 de lei dobânda nu poate depăși 1% pe zi,
– pentru cele între 5.000 și 10.000 lei nu poate depăși 0,8%,
– pentru cele de până la 25.000 lei, nu poate depăși 0,6% pe zi.
Un alt element introdus în lege ține de suma totală rambursată de persoanele împrumutate.
Astfel aceasta nu va mai putea depăși dublul valorii totale a creditului, asta în condițiile în care în prezent sunt IFN-uri care practică dobânzi chiar și de 1.000%, ceea ce înseamnă returnarea unor sume de zeci ori mai mari decât totalul banilor primiți.
Dobânzi plafonate la creditele acordate de IFN-uri: se aplică și contractelor în derulare, dacă persoanele care au credite la IFN-uri solicită acest lucru.