Ministerul Finanțelor a anunțat vineri că românii mai au la dispoziție două săptămâni în care pot achiziționa titluri de stat din Programul Tezaaur – ediția Centenar.

Cea de-a doua emisiune de titluri – ediția Centenar a fost lansată pe 1 august 2018 și la fel ca și prima ediție este dedicată exclusiv populației.

Titlurile de stat cu o valoare nominală de 1 leu, au scadenţa la trei ani, o dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat şi la emisiunea anterioară din luna iulie. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.

„Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăşi 100.000 de lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, respectiv 100.000 de lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale’ Poşta Română’ S.A. În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, prin depunerea unei cereri de anulare. După încheierea perioadei, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea de moştenitori”, se menţionează în comunicatul MFP.

Potrivit ministerului de resort, titlurile de stat pot fi achiziţionate de la toate unităţile operative ale Trezoreriei Statului, indiferent de domiciliul fiscal (în perioada 1 – 24 august) 2018, precum şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale „Poşta Română’ din mediul urban (în perioada 1 – 23 august 2018), respectiv din mediul rural (1 – 22 august 2018).

Conform modificărilor şi completărilor aduse Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind datoria publică, titlurile de stat destinate populaţiei emise prin Programul Tezaur vor fi tranzacţionabile între persoane fizice şi răscumpărabile de către stat la solicitarea investitorilor. MFP preciza, într-un comunicat de presă din 3 august, că mecanismul de răscumpărare anticipată sau de transfer al dreptului de proprietate asupra titlurilor de stat se va stabili prin ordin al ministrului Finanţelor Publice pentru titlurile de stat distribuite prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului, respectiv ordin comun al ministrului Finanţelor Publice şi al ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru titlurile distribuite prin intermediul oficiilor poştale din reţeaua Companiei Naţionale Poşta Română.

În data de 6 iulie 2018 s-a încheiat prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie lansată de Ministerul Finanţelor Publice în cadrul Programului Tezaur – ediţia Centenar, cu o maturitate de 5 ani şi o dobândă de 5% pe an. Volumul total de subscriere atins a depăşit 786 de milioane de lei.

Articolul precedentCel mai ieftin Ford Focus, modelul nou, va costa mai puțin de 17.750 euro, dar numai cu precomandă
Articolul următor100 de milioane euro pentru 26.000 de case verzi

Comments are closed.